Real Madrid vrea să îl transfere pe Mauro Icardi. Ce ofertă pregătesc ”Galacticii”
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 10:47
Mauro Icardi (30 de ani) a fost transferat de Galatasaray de la PSG, în această vară, în schimbul a 10 milioane de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul a avut prestații solide în toate competițiile pentru Galatasaray și a dat dovadă de eficacitate în fața porții. Icardi a marcat 15 goluri în cele 20 de meciuri în care a fost folosit.
Real Madrid este interesată să îl transfere pe Mauro Icardi
În urma accidentării lui Vinicius de la echipa națională, oficialii lui Real Madrid se gândesc să aducă un jucător cu experiență pe Santiago Bernabeu. Primul pe lista lui Carlo Ancelotti ar fi chiar Mauro Icardi.
- Citește și: ”I-am spus lui Mauro că voi muri”. Wanda Nara a primit cel mai dur diagnostic din partea medicilor
Tutto Mercato Web relatează că Real Madrid ar fi dispusă să îi plătească lui Galatasaray 15 milioane de euro pentru atacantul argentinian. Mai mult decât atât, jurnaliștii italieni susțin că Ancelotti l-a dorit pe Icardi și în sezonul trecut la Real Madrid.
Mauro Icardi mai are contract cu Galatasaray până în 2026
Icardi strălucește din nou, după o perioadă nefastă în tricoul celor de la PSG. Atacantul argentinian a marcat mai multe goluri importante pentru Galatasaray, iar ultimele dintre acestea au fost semnate în derby-ul cu Beșiktaș, câștigat cu scorul de 2-1.
În urma acestor reușite, Icardi a devenit cel mai bun marcator străin al celor de la Galatasaray în derby-uri. Atacantul argentinian a fost titular în 18 din cele 20 de meciuri jucate pentru clubul din Turcia în acest sezon.
Etichete: real madrid , transfer , galatasaray , mauro icardi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...