Real Madrid și-a stabilit prioritatea pentru anul 2023 și a pregătit oferta: 100 de milioane de euro!
articol scris de Digi Sport07.10.2022, 11:42
Jude Bellingham (19 ani) continuă să impresioneze la Borussia Dortmund și a devenit prioritatea lui Real Madrid pentru perioada de mercato din vara lui 2023.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Campioana Europei nu este singura echipă care îl vrea pe englez, pe listă fiind și Manchester United sau Chelsea, dar la Real există optimism că Jude Bellingham va putea fi transferat peste mai puțin de un an.
Real Madrid și-a stabilit prima țintă a anului 2023 și pregătește oferta: 100 de milioane de euro!
Potrivit Marca, Real Madrid a început deja ”operațiunea Jude Bellingham” și a stabilit oferta pe care i-o va face Borussiei Dortmund: 100 de milioane de euro.
Suma pe care vrea să o achite Real Madrid ar fi pe placul conducerii Borussiei Dortmund, care ar fi conștientizat deja că nu-l mai poate ține prea mult pe Jude Bellingham, așa cum s-a întâmplat și cu Erling Haaland.
Jude Bellingham este pe lista lui Real Madrid de anul trecut, însă nu s-a ajuns niciodată la discuții concrete cu Borussia Dortmund pentru un posibil transfer, ceea ce este așteptat să se întâmple în vară.
Englezul este considerat la Real Madrid urmașul ideal al lui Luka Modric, ajuns la 37 de ani.
Borussia Dortmund va înregistra un profil imens cu Jude Bellingham
Jude Bellingham a ajuns la Borussia Dortmund în vara lui 2020, de la Birmingham City, în schimbul a 25 de milioane de euro.
Astfel, clubul german urmează să înregistreze un profit considerabil cu Jude Bellingham în doar câțiva ani. Dacă Real Madrid va plăti 100 de milioane de euro, Borussia va obține de patru ori mai mult decât suma achitată.
Etichete: real madrid , borussia dortmund , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...