Real Madrid schimbă liniile. Cei doi jucători din Premier League care pot deveni "galactici" pentru 101 de milioane
20.11.2018, 09:24Real Madrid pare să fi ieşit din criză, odată cu numirea lui Santiago Solari în locul lui Julen Lopetegui, dar preşedintele Florentino Perez a înţeles că echipa are nevoie de întăriri şi e pregătit să revină în forţă pe piaţa transferurilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Potrivit The Sun, campioana Europei e dispusă să plătească 101 milioane de euro pentru a-i transfera pe Marcus Rashford (Manchester United) şi Christian Eriksen (Tottenham).
Englezul de 21 de ani este considerat o soluţie pentru ofensiva blanco, în suferinţă în acest sezon, după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Atacantul lui Manchester United ar fi fost urmărit de emisarii Realului la ultimele meciuri, iar prestaţiile sale i-au convins că merită efortul de a investi în trecerea sa pe Santiago Bernabeu.
Potrivit sursei citate, Real va oferi 56 milioane de euro în schimbul fotbalistului care a reuşit două goluri şi o pasă decisivă în acest sezon din Premier League, unde a evoluat de 9 ori (doar în cinci rânduri ca titular).
În ceea ce-l priveşte pe Eriksen, danezul de 26 de ani e văzut înlocuitorul ideal al lui Luka Modric, a cărui perioadă în capitala Spaniei se apropie de final. În ciuda faptului că mijlocaşul croat e considerat marele favorit la câştigarea Balonului de Aur, au reapărut zvonurile legate de plecarea sa de la Real. Un lucru care nu e exclus să se petreacă încă din ianuarie. Echipa care l-a dorit şi în vară, Inter Milano, ar putea face o nouă încercare în iarnă.
În aceste condiţii, oficialii madrileni sunt gata să-şi îndrepte toate eforturile spre transferul lui Eriksen, care mai are contract cu Spurs pentru încă un sezon şi jumătate. O ofertă de 45 milioane de euro ar putea fi suficientă pentru ca fostul jucător al lui Ajax Amsterdam să ajungă pe Santiago Bernabeu.
Etichete: premier league , real madrid , transferuri real madrid , christian eriksen , marcus rashford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...