Real Madrid renunţă pentru moment la "pista Neymar". Strategia lui Florentino Perez
25.11.2017, 14:58Neymar rămâne un obiectiv pentru Real Madrid, însă nu unul imediat. Cel puţin până în vara lui 2019, actuala campioană a Europei nu va face vreo ofertă pentru atacantul lui Paris St. Germain.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Potrivit Marca, în discuţiile pe care le-a avut în ultima perioadă cu apropiaţii săi, brazilianul a fost categoric în privinţa viitorului său. Îşi doreşte să rămână în capitala Franţei cel puţin doi ani, aşa cum le-a promis şefilor de pe Parc des Princes.
Oficialii madrileni sunt la curent cu ceea ce vrea jucătorul de 25 de ani şi cu faptul că acesta are de gând să-şi respecte promisiunea. Astfel, pentru moment, pista Neymar a fost abandonată, dar este de aşteptat ca Real să înceapă să bată la uşa parizienilor peste un an şi jumătate.
Deşi Florentino Perez este un vechi admirator al sud-americanului, pe care a încercat să-l transfere pe Bernabeu înainte de a ajunge la FC Barcelona, preşedintele clubului din capitala Spaniei este dispus să aştepte. Asta şi pentru că actualul star al echipei, Cristiano Ronaldo, este la o vârstă care îi permite să evoleze alte două-trei sezoane la nivel înalt.
Lucrurile ar putea sta altfel în vara lui 2019, când Ronaldo va avea deja 34 de ani şi jumătate, în timp ce Neymar va fi împlinit 27 de ani, o vârstă ideală pentru a-l înlocui pe portughez ca jucătorul numărul 1 al echipei.
Discuţiile despre un eventual transfer al lui Neymar la Real Madrid nu îi pică deloc bine brazilianului, care a răbufnit la finalul meciului câştigat cu 7-1 în faţa lui Celtic, în Liga Campionilor, atunci când a fost întrebat despre acest subiect.
În acelaşi timp, o parte a presei spaniole insistă că discuţiile nu sunt lipsite de acoperire. Mai multe decât atât, Sexta TV susţine că, dacă vrea să-l cumpere pe Neymar, Real Madrid trebuie să plătească 222 de milioane de euro. Adică exact suma pe care Barcelona a primit-o de la PSG în vara trecută.
Etichete: real madrid , psg , neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...