Real Madrid "pune banii jos" pentru Dybala. Suma uriașă investită și jucătorul pe care îl înlocuiește
23.01.2019, 13:14Real Madrid e gata să ofere 100 de milioane de euro pentru Paulo Dybala. Potrivit presei britanice, madrilenii îl vor pe atacantul lui Juventus ca înlocuitor pentru Gareth Bale, care este din nou accidentat. În plus, galezul este pe lista de disponibilizări a Realului, mai ales că, de când joacă la Real, din septembrie 2013, a ajuns la un număr record de 22 de accidentări în cei 5 ani și jumătate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Numele lui Dybala s-a mai aflat de câteva ori pe lista lui Real Madrid, însă de această dată e mai aproape ca oricând. Cu toate acestea, momentul în care ar putea ajunge Dybala la Real este abia în vară. Potrivit presei italiene, în caz că Juve nu va accepta cele 100 de milioane de euro propuse, în ecuație ar putea fi introdus și Isco.
Manchester City, pe urmele lui Dybala
De Dybala se interesează și Manchester City, în ultima vreme. Pep Guardiola îl aprecia încă de pe vremea când antrena Bayern, însă acum ar putea să-i convingă pe șeicii de la conducerea clubului să-l ia pe atacantul argentinian.
Dybala, în vârstă de 25 de ani, se află la Juventus din 2015, când a fost cumpărat de la Palermo pentru 32 de milioane de euro.
Dybala are 25 de meciuri oficiale şi 7 goluri în acest sezon, în toate competiţiile.
Argentinianul este evaluat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 110 milioane de euro.
Etichete: real madrid , juventus , transferuri real madrid , paulo dybala , 100 de milioane vanzari real madrid , oferte dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...