Real Madrid, investigată de Comisia Europeană pentru primirea de ajutoare de la stat
03.04.2013, 12:14Comisia Europeană investighează Real Madrid pentru primirea de ajutoare ilegale de la Stat, potrivit unei anchete jurnalistice realizate de cotidianul englez "The Independent". Publicaţia britanică susţine că formaţia madrilenă este acuzată că ar fi beneficiat de complicitatea Primăriei Madrid pentru a schimba destinaţia unor terenuri câştigate ilicit în apropierea stadionului Santiago Bernabeu, care ar fi urmat să devină zone comerciale şi pe care ar fi trebuit construit un nou centru şi un complex hotelier.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform sursei citate, clubul "blanco" ar fi beneficiat de aceste tranzacţii cu Primăria în 1996. Conform articolului 87 din Tratatul Comunităţii Europene, reprezintă însă un ajutor ilegal al Statului către club. Primăria Madrid şi-ar fi "umflat" datoria către club, pentru a putea să le ofere, la schimb, terenurile respective.
Real a beneficiat de complicitatea Primăriei Madrid
Parcelele de teren vizate aveau o valoare de 421.000 de euro în 1998, când Primăria le-a donat clubului Real Madrid pentru a plăti o datorie către clubul "galactic". În 2011, acele terenuri au fost "reevaluate" la 22,7 milioane de euro. Adică o creştere de 5.400%! Atunci, Primăria a decis să le recupereze, dar nu plătind banii, ci dând la schimb alte terenuri, fix cele de care avea nevoie Real Madrid pentru a-şi mări capacitatea stadionului şi a construi centre comerciale şi un hotel în jurul stadionului.
Clubul Real Madrid a comentat informaţia, susţinând că a primit acelaşi tratament ca orice altă companie. La rândul său, Comisia Europeană a confirmat existenţa investigaţiei, aflată în faza preliminară. Normele UEFA interzic cluburilor să primească ajutoare statale.
Etichete: real madrid , ancheta , investigatie , comisia europeana , investigatier , ajutoare de la stat , terenuri , schimb de terenuri , the independent , norme uefa , florentino perezt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...