Real Madrid - Girona 1-2. Catalanii au "spart gheața", chiar pe Bernabeu, după 13 meciuri fără victorie!
17.02.2019, 14:45
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Girona a reuşit una dintre cele mai mari surprize ale acestei ierni. Condusă la pauză de Real Madrid, gruparea catalană a câştigat cu 2-1 pe Santiago Bernabeu. Girona venea după 13 meciuri fără victorie. Mai mult, micuța echipă catalană a reuşit pentru prima oară în istorie să învingă Real Madrid!
Nimic nu prevedea dezastrul. După ce portarul Courtois şi-a spart nasul, prima ocazie i-a aparţinut lui Lucas Vasquez. Casemiro a deschis scorul în minutul 25 şi totul părea sub control. După pauză, jocul s-a schimbat total. Girona a avut o dublă ocazie. Apoi, Ramos a făcut henţ în careu şi Stuani a transformat penalty-ul. Oaspeţii au avut şi o bară, iar în minutul 71 Portu a întors rezultatul.
Real a terminat meciul în 10 oameni, după eliminarea lui Ramos, din minutul 90. La ultima fază, Courtois îi putea aduce un punct Realului. Trupa lui Solari a suferit a treia înfrângere acasă din acest sezon și a rămas la 9 puncte în spatele liderului Barcelona.