Real Madrid era gata să ofere 120 de milioane de euro pentru un atacant, dar a primit un răspuns ferm: ”E de neatins”
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 15:22
Real Madrid a ratat principala țintă a verii, după ce Kylian Mbappe a decis să semneze prelungirea contractului cu PSG, iar oficialii campioanei din La Liga au fost nevoiți să se reorienteze.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, potrivit presei din Italia, Real Madrid a pus ochii pe Rafael Leao (22 de ani), protagonistul unui sezon de excepție pentru AC Milan, și ar fi dispusă să plătească nu mai puțin de 120 de milioane de euro pentru transfer. La câteva ore după ce informația a apărut în spațiul public, campioana Italiei a reacționat.
Răspunsul lui Maldini, după ce s-a zvonit că Real Madrid e dispusă să ofere 120 de milioane pentru Rafael Leao, atacantul lui AC Milan
Paolo Maldini, oficialul lui AC Milan, a dat un răspuns care cu siguranță nu va fi pe placul lui Real Madrid: ”În contractul lui Rafa Leao există o clauză de reziliere în valoare de 150 de milioane de euro, dar în acest moment e de neatins”, a spus Maldini în Gazzetta dello Sport. Mai mult, campioana Italiei își dorește să își asigure serviciile fotbalistului până în 2026.
- Rafael Leao a ajuns la AC Milan în anul 2019, de la Lille, în schimbul a 29.5 milioane de euro
- În acest sezon, portughezul desemnat fotbalistul anului în Italia a marcat de 14 ori și a oferit 12 assist-uri în cele 42 de meciuri jucate
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Leao, potrivit Transfermarkt.com
Rafael Leao nu e singurul! Ce variante mai are Real Madrid după ce a ratat transferul lui Mbappe
După anunțul că Mbappe a ales să continue la PSG, gruparea de pe Santiago Bernabeu trebuie să se orienteze acum. Astfel, ”galacticii” au și variante pentru atac, după ce francezul a decis să continue cu gruparea de la Paris.
Cea mai facilă variantă ar fi Serge Gnabry (26 de ani), de la Bayern Munchen, care mai are doar un an de contract cu bavarezii. În cazul unui transfer, cei de la Real Madrid nu ar trebui să achite o sumă prea mare, notează cei de la The Real Champs.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Gnabry, potrivit Transfemarkt.com
- 45 de meciuri, 17 goluri și 10 pase decisive reprezintă cifrele lui Serge Gnabry în actualul sezon pentru Bayern Munchen
O altă soluție pentru cei de la Real Madrid este reprezentată de Ryad Mahrez, jucătorul celor de la Manchester City, mai anunță sursa citată. Algerianul se afla în aceeași situația ca a lui Gnabry la Bayern.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Mahrez, potrivit Transfermarkt
- 46 de meciuri a jucat Mahrez în acest sezon pentru Manchester City
- 24 de goluri și nouă pase decisive sunt reușitele lui Mahrez
Finala UEFA Champions League, Liverpool - Real Madrid, va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1 și pe Digi 4K.
Etichete: real madrid , transfer real madrid , rafael leao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...