Real Madrid e gata să înceapă reconstrucţia cu jucătorul la care PSG a renunţat uşor. Investiţie de 60 de milioane
09.03.2019, 11:05După un sezon dezamăgitor din toate punctele de vedere, la Real Madrid se pregăteşte revoluţia. Iar unul dintre jucătorii care ar putea face din "noul Real" este Giovani Lo Celso. Argentinianul este împrumutat de Paris St. Germain la Betis Sevilla, dar andaluzii au opţiunea de a-l transfera definitiv pentru doar 25 de milioqane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marca scrie că oficialii madrileni s-au interesat de mijlocaşul de 22 e ani încă înainte de dezastrul reprezentat de dubla cu FC Barcelona, din Cupă şi la Liga, şi returul cu Ajax Amsterdam, din UEFA Champions League. Lo Celso a impresionat în acest sezon, în care a marcat 12 goluri şi a oferit 3 pase decisive, în toate competiţiile, şi a atras atenţia mai multor cluburi importante.
Sursa citată notează că Betis va activa clauza pentru transferul definitiv al sud-americanului, apoi este dispusă să primească oferte. Însă preţul de pornire a fost fixat la 60 de milioane de euro, insistă jurnaliştii spanioli.
Real Madrid nu este singura echipă care îl monitorizează pe Lo Celso. Tottenham îl consideră o varinată în cazul în care Christian Eriksen se va despărţi de londonezi, iar Manchester City se află de asemenea pe urmele jucătorului.
Giovani Lo Celso a jucat de 10 ori în naţionala Argentinei şi a fost adus în Europa de PSG, care l-a cumpărat în 2016, de la Rosario Central. Deşi la echipa din capitala Franţei a avut un sezon 2017/18 foarte bun (48 de meciuri, 6 goluri, în toate competiţiile), a fost trimis în La Liga, sub formă de împrumut, şi ar putea fi pierdut pentru o sumă mică pentru fotbalul actual.
Etichete: real madrid , betis sevilla , transferuri real madrid , giovani lo celso , paris st germain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...