Foto Real Madrid convoacă alegerile pentru preşedinţia clubului. Ce trebuie să știe candidații
08.06.2017, 14:24Clubul de fotbal Real Madrid a anunţat, joi, deschiderea procesului electoral pentru desemnarea viitorului preşedinte, fără a anunţa însă data votului, iar actualul preşedinte Florentino Perez este marele favorit pentru a-şi menţine postul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Termenul pentru prezentarea candidaturilor va fi deschis începând de vineri şi până pe 18 iunie, iar scrutinul se va desfăşura doar dacă se prezintă mai mult de un candidat, a precizat clubul într-un comunicat. "În ipoteza în care va fi depusă mai mult de o candidatură, comitetul electoral va face publice data şi locul votului", a adăugat clubul.
Actualul preşedinte Florentino Perez (70 ani) este prezentat cu şanse mare de a obţine un nou mandat de patru ani, după ce a fost reales în calitate de unic candidat în 2013. În total, Perez a petrecut 15 ani la conducerea clubului madrilen, în două etape: 2000-2006 şi după 2009.
Opozanţii săi critică o reformă a statutului clubului adoptată în 2012 şi care înăspreşte condiţiile pentru a putea deveni eligibil la funcţia de preşedinte.
Orice candidat trebuie să aibă o vechime ca "socio" al clubului (suporter-acţionar) mai mare de 20 de ani, faţă de 10 înainte. Candidatul trebuie, de asemenea, să fie capabil să garanteze din averea sa personală o parte din bugetul clubului, o condiţie care restrânge numărul pretendenţilor posibili.
Sub mandatul lui Florentino Perez, Real Madrid a câştigat trei Ligi ale Campionilor în decurs de patru sezoane (2014, 2016, 2017). De asemenea, clubul madrilen este cel mai titrat în palmaresul competiţiei-regină a Europei, cu 12 trofee.
Real Madrid a câştigat ediţia de anul acesta a Champions League, după ce a învins cu 4-1 echipa Juventus Torino în finala disputată pe "National Stadium of Wales" din Cardiff.
Agerpres
Etichete: real madrid , perez , alegeri , 2017
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...