Real Madrid a plecat în Canada cu 11 jucători din La Fabrica în lot. Zidane și-a convocat și fiii
17.07.2016, 17:51Antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Zinedine Zidane, i-a convocat pe cei doi fii ai săi, Enzo şi Luca, pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului competiţional.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorii Realului au plecat duminică la Montreal (Canada) într-un stagiu de pregătire, pentru care antrenorul Zinedine Zidane şi staff-ul său au reţinut 25 de jucători, dintre care doi în mod special. Este vorba de cei doi fii ai tehnicianului francez, portarul Luca şi mijlocaşul Enzo. 11 dintre cei 25 de jucători sunt de la academia lui Real, La Fabrica.
Cei doi internaţionali francezi, Karim Benzema şi Raphael Varane, care nu au participat la EURO 2016 cu echipa Franţei, sunt, de asemenea, prezenţi.
Clubul madrilen va participa la International Champions Cup şi va fi opus echipelor Paris Saint-Germain, Chelsea şi Bayern Munchen.
Lotul deplasat de Real Madrid în Canada:
Portari: Keylor Navas, Casilla, Ruben Yanez, Alex Craninx, Luca Fernandez Zidane.
Fundași: Varane, Danilo, Carvajal, Marcelo, Nacho, Lienhart, Tejero, Achraf.
Mijlocași: Casemiro, Isco, Kovacic, Llorente, Asensio, Odegaard, Enzo Fernandez Zidane, Febas.
Atacanți: Benzema, Jese, Mayoral, Mariano.
Etichete: real madrid , zidane , canada , enzo , luca , convocati , 11 jucatori din la fabrica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...