Real le-a reînnoit contractele lui CR7 şi Bale! Galezul va câştiga 103 milioane de euro
06.10.2016, 12:00Real Madrid a reuşit să le prelungească înţelegerile principalelor două vedete din lot, Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale. Galezul, care va rămâne pe Bernabeu până în 2021, va primi în această perioadă 103 milioane de euro.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Într-o perioadă în care Barcelona are grijă să nu rămână descoperită şi le-a "betonat" contractele celor mai importanţi jucători, Real Madrid a adoptat o strategie similară.
Astfel, conform Cope, citat de sport.es, Ronaldo şi Bale "au semnat noile înţelegeri, iar Realul va anunţa acest lucru în perioada următoare", probabil după pauza generată de pauza internaţională.
Dacă detaliile contractului lui CR7 nu au fost încă aflate de spanioli, în ceea ce îl priveşte pe galez, acest va avea un salariu uriaş. Astfel, conform noii înţelegeri, el va fi mai bogat, la finalul stagiunii 2020-2021 cu 103 milioane de euro.
Totodată, Modric şi Kroos, alţi doi fotbalişti esenţiali pentru gruparea blanco şi-au dat şi ei acordul cu privire la semnarea unor noi contracte.
Navas, Vazquez şi Carvajal sunt şi ei în negocieri avansate, portarul urmând a câştiga aproximativ 3,5 milioane de euro/sezon.
În schimb, fundaşul central Pepe a fost ignorat, semn că oficialii nu îl mai văd o soluţie pentru viitorul echipei. Lusitanului îi expiră contractul cu formaţia blanco în vara lui 2017 şi nu i s-a făcut încă vreo propunere. Cel mai probabil nici nu i se va face, speculându-se pe seama faptului că Perez ar fi vrut să "îi facă vânt" încă din vara anului trecut.
Etichete: bale ronaldo , bale ronaldo real madrid , contracte bale ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...