Real i-a găsit înlocuitor lui Khedira. Kondogbia poate ajunge pe Bernabeu
09.12.2014, 10:44Campioana Europei a negociat cu Sevilla pentru transferul lui Kondogbia în vara lui 2013, dar Monaco a avut în cele din urmă câştig de cauză, după ce a acceptat să achite clauza de reziliere a fotbalistului către clubul andaluz.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Numele francezului a revenit în actualitate la Madrid, din cauza plecării iminente a lui Khedira, care ar fi semnat deja un precontract cu Bayern Munchen.
Potrivit Canal Plus, Monaco este dispusă să se despartă de mijlocaşul de 21 de ani chiar din ianuarie, iar relaţia dintre cele două cluburi este una foarte bună, aşa cum a arătat şi trecerea lui James Rodriguez pe Bernabeu.
Sursa citată notează că madrilenii ar putea plăti între 15 şi 20 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Kondogbia în capitala Spaniei.
Într-un interviu recent, mijlocaşul francez a confirmat că a negociat în trecut cu Real Madrid.
"Este adevărat că am discutat cu unii oameni de acolo, oameni foarte importanţi din cadrul clubului. Au fost mai multe contacte, dar nu am fost aproape să semnez. Dacă aş putea ajunge acolo într-o zi? Nu este un vis pentru mine. Pentru moment, vreau să mă concentrez pe prezent", a declarat jucătorul vicecampioanei Franţei.
Geoffrey Kondogbia, care are o selecţie în naţionala franceză, a evoluat pentru Sevilla timp de un sezon (2012/13), înainte ca Monaco să-l achiziţioneze în schimbul a 20 de milioane de euro, în vara lui 2013.
Etichete: real madrid , ligue 1 , as monaco , geoffrey kondogbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...