Real face totul pentru a obține semnătura lui Odegaard. Puștiul-minune s-a antrenat alături de Ronaldo
10.01.2015, 11:18Oficialii celor de la Real Madrid fac tot posibilul pentru a-l convinge pe Martin Odegaard (16 ani) să semneze cu gruparea ”galacticilor”. Tânărul norvegian a văzut cum se antrenează Ronaldo &Co, după care a intrat și pe mâna lui Zidane.
VIDEO Atletico - Real 2-0. Martin Odegaard a ajuns marți seară la Madrid iar a doua zi a fost pe ”Vicente Calderon” pentru a asista la meciul din cadrul turului optimilor Cupei Spaniei. Tânărul fotbalist norvegian, care a fost însoțit de tatăl său și de impresar, a avut un loc privilegiat chiar lângă Florentino Perez.
De fapt, Odegaard a fost tratat ca un rege în cele două zile pe care le-a petrecut la Madrid, conform celor de la Marca. Oficialii clubului au ținut astfel să-i arate norvegianului că-l doresc foarte mult pe ”Bernabeu” și că nu este doar un simplu moft.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Tocmai de aceea l-au invitat să participe la o sesiune de antrenament a primei echipe, sub directa coordonare a lui Carlo Ancelotti. Acesta a fost un mic privilegiu acordat puștiului norvegian înainte ca acesta să decoleze spre țara natală.
Înainte de a participa la antrenament, Odegaard a fost luat în primire de Zidane care i-a făcut un tur al stadionului, dar și al bazei de pregătire.
Odegaard trebuie să ia acum o decizie în zilele următoare legată de echipa la care va juca din vară. În afara celor de la Real, Martin mai este curtat de Bayern și de Ajax.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , martin odegaard , odegaard real madrid , odegaard ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...