Real face rost de 250 de milioane pentru transferul lui Neymar! Perez își vinde favoritul și încă două staruri
30.11.2017, 17:26Cu gândul la Neymar, Florentino Perez pregăteşte o adevărată revoluţie la Real Madrid, la finalul sezonului. Schimbările puse la cale de preşedintele campioanei Europei l-ar putea afecta şi pe unul dintre favoriţii numărului 1 de pe Santiago Bernabeu, Karim Benzema.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atacantul francez ar putea ajunge la Arsenal, în schimbul a 60 de milioane de euro, în condiţiile în care "tunarii" au şanse mici să-i păstreze pe Mesut Ozil şi Alexis Sanchez., după cum anunță Don Balon, iar informațiile au fost preluate și de britanicii de la 90min.com.
Deşi se ştie faptul că Benzema este febleţea lui Perez, preşedintele madrilenilor nu ar refuza o ofertă importantă în schimbul unui fotbalist care va împlini 30 de ani peste mai puţin de o lună şi are un sezon departe de nivelul său obişnuit. Fotbalistul transferat de la Olympique Lyon în 2009 are doar două goluri în actuala ediţie de campionat, însă, chiar şi în aceste condiţii, Arsene Wenger este nerăbdător să lucreze cu el pe Emirates.
Sursa citată precizează că vânzarea lui Benzema face parte din strategia lui Perez de a-l aduce pe Neymar la Real Madrid. Francezul este doar unul dintre jucătorii care ar urmă să se despartă de campioana Spaniei în vară, cu scopul de a face rost de banii necesari pentru transferul brazilianului.
Un alt star al lui Zinedine Zidane care pare în drum spre Premier League este Gareth Bale, urmărit de mult timp de Manchester United. Perez se aşteaptă să obţină 100 de milioane de euro în schimbul galezului, sumă la care se adaugă 60 de milioane de la Bayern Munchen, pentru transferul definitiv al lui James Rodriguez.
O altă posibilă plecare este cea a lui Raphael Varane, pe care Jose Mourinho, cel care l-a promovat la Real, insistă să-l aducă pe Old Trafford. Aproximativ 35 de milioane de euro ar fi suficiente pentru achiziţionarea fundaşului francez descoperit de Ladislau Boloni, la Lens.
În acest fel, Real Madrid ar încasa peste 250 de milioane de euro, o sumă care i-ar permite să dea asaltul pentru Neymar.
Etichete: premier league , real madrid , la liga , neymar , arsenal , karim benzema , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...