Real Madrid - Atletico Madrid 1-1. Echipa lui Simeone rămâne la patru puncte în faţa rivalei
08.04.2018, 16:20
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Rivalele Real şi Atletico Madrid s-au anulat reciproc pe Santiago Bernabeu, într-un meci în care şi duelul celor două superstaruri, Ronaldo şi Griezmann, s-a încheiat la egalitate.
În repriza a doua, cei doi au stabilit scorul final, în doar patru minute. Ronaldo a transformat în gol centrarea lui Bale şi a intrat în istorie cu golul 500 între cele două rivale, în campionat (53).
Imediat, Griezmann a devenit primul jucător al lui Atletico din secolul 21 care înscrie în trei meciuri consecutive pe Bernabeu (57).
Au fost şi ocazii uriaşe, de ambele părţi. În prima repriză, Real a trimis de două ori în bară: mai întâi la execuţia lui Asensio, iar apoi la şutul lui Marcelo. Diego Costa a avut şi el o ocazie rarisimă (30).
În partea secundă, Keylor Navas a fost salvator în faţa lui Koke (59). În prelungiri, "galacticii" au avut o dublă ocazie, prin Sergio Ramos, fază trăită cu sufletul la gură de pe margine de Cristiano Ronaldo. (90+1).