Reacția spaniolilor, după ce Horațiu Moldovan a "debutat" pe Metropolitano, dar nu pentru Atletico
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 13:11
La mai bine de două luni de la transferul la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan (26 de ani) a debutat pe ”Metropolitano”, însă în tricoul echipei naționale a României.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Marți seară, ”Tricolorii” au fost învinși de către reprezentativa Columbiei, scor 2-3, iar goalkeeper-ul lui ”Atleti” a fost integralist.
Moldovan a debutat pe Metropolitano! Ce au spus spaniolii
Chiar dacă a încasat trei goluri din partea sud-americanilor, Horațiu Moldovan a primit nota 6 din partea celor de la Sofa Score.
Goalkeeper-ul de 26 de ani a avut și câteva intervenții salvatoare, iar cei de la Mundo Deportivo nu au ezitat să îl laude.
"Moldovan debutează pe Metropolitano cu înfrângere și cu parade. Portarul lui Atletico Madrid a avut parte de primele minute aici... în tricoul României
Moldovan a trebuit să aștepte două luni pentru primele sale minute pe Metropolitano, însă a făcut-o în tricoul României. Arena lui Atletico Madrid a găzduit amicalul Columbia - România, iar Moldovan a fost titular în echipa lui Iordănescu. Lucrurile n-au mers bine pentru europeani, care au pierdut, 2-3.
Chiar dacă a încasat trei goluri, la care nu prea avea ce să facă, Moldovan a reușit o paradă de ținut minte, când a plonjat pentru a respinge șutul grozav al lui Luis Diaz la vinclu. Faza i-a ridicat de pe scaune pe spectatori.
Aflat în umbra lui Jan Oblak la Atletico, Moldovan primește un boost de încredere după meciul de pe Metropolitano, iar acum speră că va putea apăra și pentru formația rojiblanco", a scris sursa menționată mai sus.
VIDEO cu rezumatul partidei
Horațiu Moldovan, mesaj pentru Diego Simeone: ”Am nevoie de minute la Atletico Madrid”
La scurt timp după fluierul de final al partidei România - Columbia, Horațiu Moldovan a susținut că așteaptă cu nerăbdare să debuteze pentru Atletico Madrid și i-a transmis lui Diego Simeone că își dorește să joace în cel mai scurt timp.
Însă, în același timp, portarul naționalei României a admis că la Atletico Madrid îl are concurent pe post pe unul dintre cei mai valoroși goalkeeperi din fotbalul mondial, Jan Oblak (31 de ani), care este și titular de drept în poarta formației din capitala Spaniei.
”M-am simţit bine, ştim cu toţii, e un stadion extraordinar. Sper să urmeze şi primul meci la echipa de club, am nevoie de minute. Merg şi muncesc cât de mult pot şi să-mi aştept şansa.
(n.r. simți presiune din partea selecționerului că nu joci la Atletico?) Normal că simt o presiune, e normal să ne ceară să jucăm la echipele de club, pentru că asta e cel mai important. Eu, după cum ştiţi, am un portar foarte bun, poate cel mai bun din lume, în faţa mea. Sper să-mi vină şansa şi să profit de ea”, a spus Moldovan, pentru AS.ro.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Moldovan, potrivit Transfermarkt
Etichete: la liga , echipa nationala , altetico madrid , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus joi, în cadrul unui eveniment din Mar-a-Lago...