Reacția lui Ronald Koeman, după ce atitudinea lui Lionel Messi a fost pusă la îndoială de suporterii Barcelonei
articol scris de Digi Sport06.11.2020, 16:25
Lionel Messi nu are cel mai bun start de sezon. Atacantul argentinian a marcat de patru ori pentru Barcelona, de fiecare dată din penalty, dar antrenorul Ronald Koeman asigură că Messi poate fi în continuare decisiv pentru echipă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La conferința de presă susținută înaintea meciului cu Betis, de sâmbătă, de la ora 17:15, în direct la Digi Sport 2, Ronald Koeman a transmis că Lionel Messi rămâne cel mai important jucător din ofensiva Barcelonei, iar faptul că a marcat doar din penalty nu este îngrijorător.
Ronald Koeman, despre situația lui Lionel Messi
”Are în continuare foarte multe calități și este important în jocul nostru de atac. Știu că a marcat doar din lovituri de la 11 metri, iar noi eram obișnuiți ca el să facă mereu diferența, dar Messi este în continuare un fotbalist decisiv”, a declarat Ronald Koeman, potrivit Mundodeportivo.
Lionel Messi a fost surprins, în meciul cu Dinamo Kiev, mergând pe teren, în momentul în care un adversar aflat în preajma lui avansa cu mingea la picior. Imaginile s-au viralizat pe rețelele de socializare, fanii Barcelonei au criticat, dar Ronald Koeman transmite că nu ar trebui să se facă un ”caz” din asta.
”Se pare că astăzi trebuie să fii mai atent la imaginea ta decât la muncă, nu sunt de acord. Nu cred că trebuie să mă repet, poți surprinde orice jucător mergând pe teren în timpul unui meci, dar nu mă interesează. Atitudinea lui Messi este foarte bună, nu intră în astfel de polemici”, a transmis Ronald Koeman.
Înaintea partidei cu Betis, din etapa a noua din La Liga, Barcelona este locul 12 în clasamentul competiției interne, cu opt puncte, dar are două partide mai puțin disputate.
Etichete: lionel messi , ronald koeman , messi penalty-uri , formă lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...