Reacția lui Rațiu, după ce l-a ridiculizat pe Bellingham și l-a ținut ”în lesă” pe Vinicius. Cu cine a făcut schimb de tricouri
articol scris de Digi Sport07.11.2023, 15:33
Andrei Rațiu (25 de ani) a fost integralist în meciul pe care Rayo Vallecano l-a terminat la egalitate cu Real Madrid, scor 0-0, în deplasare, în etapa a 12-a din La Liga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Evoluția fundașului dreapta român a fost apreciată de presa din Spania. Rațiu l-a transformat pe Vinicius Junior, cel mai bun jucător al sezonului 2022/2023 din La Liga, într-un anonim și l-a driblat superb pe Jude Bellingham, puștiul-minune al fotbalului mondial, care a fost aproape să cadă în genunchi.
Galerie Foto
Andrei Rațiu, după ce a ”strălucit” pe Bernabeu: ”Am făcut schimb de tricouri cu Vinicius”
La câteva zile după meciul de pe ”Santiago Bernabeu”, internaționalul român a împărtășit primele impresii. Acesta a dezvăluit că nu a avut deloc emoții, iar la finalul jocului a făcut schimb de tricouri cu Vinicius Junior.
”Am aflat doar cu câteva ore înainte de meci că voi fi titular, dar mă gândeam că aș putea debuta. Evoluasem bine în Cupa Spaniei și știam că Balliu, coechipierul meu de pe același post, are ceva probleme medicale. M-am setat și pregătit mental pentru asta, pentru faptul că voi juca. Și m-a ajutat.
Deloc (n.r.- dacă a avut emoții)! Sincer! Păi, dacă aveam emoții, era mult mai greu decât a fost. Diferență uriașă, realitatea față de așteptări. Presing-ul lor agresiv, foarte sus, plus senzația că e atât de greu să îi depășești în duelurile unu la unu… Îmi pare rău că nu ne-am putut crea mai multe ocazii.
Am încercat pe contre, dar atât s-a putut. Am avut un sprint cu Camavinga, pe care l-am câștigat, dar mă gândeam în timp ce alerg că e incredibilă viteza lui! Mă așteptam la alți adversari să aibă super viteză, nu tocmai la Camavinga.
Am făcut schimb de tricouri cu Vinicius și atât. Nu prea le ardea de vorbit, îți dai seama, erau foarte supărați, după un 0-0 acasă”, a spus Rațiu, potrivit Prosport.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt
Andrei Rațiu a fost transferat de Rayo Vallecano de la Huesca în vară pentru suma de 500.000 de euro.
Andrei Rațiu mai are de muncit pentru a deveni titular la Rayo Vallecano
La conferința de presă de după meci, antrenorul lui Rayo, Francisco (45 de ani), a avut cuvinte de laudă la adresa românului, despre care a spus că a făcut un meci extraordinar.
Totuși, fostul atacant a lăsat de înțeles că Rațiu va avea o misiune dificilă dacă va dori să îl scoată din primul 11 pe Ivan Balliu, titularul obișnuit. Albanezul a ratat meciul de pe Santiago Bernabeu pe ultima sută de metri, din cauza unei accidentări.
"Jocul său a fost extraordinar. Știam că putem avea încredere în el în duelurile unu la unu cu Vinicius și așa a și fost cazul. Îl știam de când juca la Huesca și de asta este acum la Rayo.
Încrederea este maximă pentru el. Dar Balliu rămâne un jucător important. Este în primii 10 pe postul lui (n.r. din La Liga) și este rezultatul muncii sale zilnice, care l-au făcut să ajungă la acest nivel", a spus Francisco, potrivit presei spaniole.
- 20 de pase reușite, 7 recuperări, 4 dueluri câștigate și două respingeri a înregistrat Andrei Rațiu împotriva lui Real Madrid.
VIDEO Rezumat Real Madrid - Rayo Vallecano 0-0
Etichete: real madrid - rayo vallecano , andrei ratiu , ratiu real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...