Reacția lui Pep Guardiola, după ce starul de 90.000.000€ al lui Man. City l-a ”trădat” pentru Diego Simeone
articol scris de Digi Sport09.08.2024, 16:18
În cel mai scurt timp, Julian Alvarez (24 de ani) va deveni jucătorul celor de la Atletico Madrid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul argentinian și-a dorit să plece de la Manchester City, cu care semnase în 2022, pentru a semna cu o echipă la care să evolueze meci de meci și la care să fie varianta numărul unu în atac.
După ce a aflat dorința lui Julian Alvarez, Diego Simeone, conaționalul său, a pus mâna pe telefon și l-a sunat nu mai puțin de trei ori pentru a-l convinge să o aleagă pe Atletico Madrid, așa cum a dezvăluit presa spaniolă.
Reacția lui Pep Guardiola despre plecarea lui Julian Alvarez: ”L-am iubit, am câștigat totul împreună”
Pep Guardiola este pus la curent cu situația lui Julian Alvarez, iar antrenorul spaniol a fost întrebat în legătură cu plecarea argentinianului la conferința de presă premergătoare partidei cu Manchester United, din Supercupa Angliei, programată sâmbătă, 10 august.
Așa cum era de așteptat, întrucât Guardiola este genul de manager care nu-și forțează niciodată jucătorii să rămână la club, principalul ”Cetățenilor” i-a transmis un mesaj frumos jucătorului pe care s-a bazat în 103 meciuri în perioada pregătită la Manchester City.
”A vrut să plece la Atletico Madrid, care e un club de top, e în regulă. Îi urăm mult noroc, l-am iubit, am câștigat totul împreună. Îi urez tot binele din lume”, a declarat Pep Guardiola.
Julian Alvarez a marcat 36 de goluri în 103 de partide pentru Manchester City, iar argentinianul a mai pasat decisiv în 18 rânduri.
- Alvarez este cotat la 90 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Echipa din capitala Spaniei este gata să-i ofere vârfului argentinian un contract valabil pe 5 ani și un salariu de 13 milioane de euro pe an.
Julian Alvarez e în topul celor 20 de favoriți la Balonul de Aur 2024
Galerie Foto
Etichete: manchester city , atletico madrid , diego simeone , pep guardiola , julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...