Răsturnare de situație! Sergio Ramos vrea să continue la Real Madrid, însă "mingea e în terenul" lui Florentino Perez
articol scris de Digi Sport09.06.2021, 14:14
După ce a refuzat constant propunerile de prelungire a contractului cu Real Madrid, Sergio Ramos (35 de ani) pare să se fi răzgândit și așteaptă un ultim telefon din partea lui Florentino Perez.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oficialii lui Real Madrid și Sergio Ramos s-au așezat la masa negocierilor în mai multe rânduri, însă niciuna dintre părți nu a cedat "vreun centimetru". Gruparea "blanco" și-a menținut oferta de prelungire a acordului cu un sezon, cu o reducere salarială de 10%, în timp ce fundașul considera că, după 16 ani petrecuți pe Bernabeu, ar fi meritat o propunere mai bună. Nu scăderea renumerației părea să fie problema, ci durata înțelegerii.
Sergio Ramos s-a răzgândit și este dispus să accepte prelungirea contractului cu Real Madrid, în condițiile clubului
Ramos își dorea o prelungire pe două sezoane, cu o opțiune pentru încă un an. Potrivit AS, cu aproximativ trei săptămâni înainte ca înțelegerea cu Real Madrid să expire, legendarul căpitan de pe Santiago Bernabeu s-ar fi răzgândit și este dispus să accepte reînnoirea contractului, în termenii clubului, însă "mingea nu mai este în terenul său".
- 671 de meciuri și 101 goluri a adunat Sergio Ramos în tricoul lui Real Madrid
După ultimul refuz al lui Sergio Ramos, în martie, Florentino Perez i-a închis ușa definitiv fundașului iberic și a declarat că va fi nevoit să plănuiască următorul sezon fără căpitanul său. În acest sens, Real Madrid s-a întărit în centrul liniei defensive prin aducerea lui David Alaba de la Bayern Munchen.
Sursa menționată anterior susține că Sergio Ramos își dorește să-și încheie cariera la Real Madrid, iar venirea lui Carlo Ancelotti în capitala Spaniei, un antrenor cu care a avut o relație excelentă în precedentul mandat al italianului, a cântărit mult în decizia sa.
Acum, Sergio Ramos așteaptă o ultimă discuție cu Florentino Perez, dar rămâne de văzut dacă președintele lui Real Madrid este dispus să facă la rândul său un pas în spate și să-i facă fundașului o ofertă finală.
- PSG și Manchester City sunt printre cele mai importante cluburi care și-au manifestat interesul pentru transferul lui Sergio Ramos.
În vârstă de 35 ani, Sergio Ramos joacă din 2005 la Real Madrid, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor, între alte trofee.
El este campion mondial (2010) şi dublu campion european (2008, 2012) cu reprezentativa Spaniei, al cărei tricou l-a îmbrăcat de 180 de ori până acum
Etichete: real madrid , sergio ramos , sergio ramos real madrid , prelungire sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...