Rapidistul Alexandru Albu, șanse mari să ajungă în Israel. Robert Niță l-a dat de gol
articol scris de Digi Sport17.04.2024, 09:52
Alexandru Albu (30 de ani) nu mai face parte din planurile conducătorilor echipei Rapid și în vară, după ce îi expiră contractul, are șanse mari să ajungă în Israel.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Robert Niță, fostul atacant din Giulești, susține că are informații din „interior” și a explicat cum se va produce această mutare.
Alexandru Albu a fost exclus din lotul Rapidului și în vară va pleca din Giulești
Alexandru Albu a fost unul dintre „vinovații de serviciu” de la Rapid, în urma parcursului slab din ultima perioadă. Prima problemă a avut-o după înfrângerea de la Iași, din sezonul regulat, când a plecat din cantonament cu Borza și a petrecut în club. A fost amendat și scos din lot. La fel au stat lucrurile și cu Borza.
Al doilea ”hop” a fost după ce trupa din Giulești a pierdut în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-4. Au jucat 90 de minute, iar acționarul minoritar Victor Angelescu a spus că există jucători care nu vor mai face parte din lot. Cei vizați au fost Alexandru Albu și Damjan Djokovic. Cei doi nu au fost accidentați, dar nu au fost luați în calcul de Cristiano Bergodi pentru duelul cu Sepsi, pierdut cu 0-1.
- Citește și: Dan Șucu, discurs manifest după ce Albu și Borza au petrecut în club: ”Ce oameni, ce suflet au ei?”
Robert Niță susține că Alexandru Albu va semna un contract în Israel
Robert Niță susține că are informații din ”interiorul” clubului Rapid și a dezvăluit că Alexandru Albu ar fi foarte aproape să semneze cu o formație din Israel.
„Albu are ceva din Israel, din ceea ce ştiu eu, pe aceeaşi filieră cum a plecat şi Sefer. Albu şi Djokovic sunt plătiţi la zi, exact ca toţi ceilalţi colegi ai lor. Sunt la dispoziţia clubului”, a spus Robert Niță, pentru Fanatik.ro, un fotbalist care a avut o scurtă aventură în Israel, în anul 2004.
Alexandru Albu a jucat la Rapid în trei sezoane și în 103 meciuri a reușit 12 goluri și 6 pase decisive. El a fost adus în anul 2021. În primul sezon a fost împrumutat și pentru că a convins a fost achiziționat.
Etichete: alexandru albu , alexandru albu rapid , alexandru albu transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...