Mișcare istorică la Real Madrid: Nadal președinte. Planul de retragere al lui Florentino Perez: "Ar fi minunat!"
10.09.2018, 09:27Florentino Perez, ajuns la 72 de ani, se gândește deja cui să predea ștafeta celei mai mari funcții din cadrul clubului. Aflat de 15 ani la conducerea echipei blanco, ca președinte, Perez îl vede pe Rafael Nadal ca "un punct de referință" în lumea sportului și în afara ei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deși unchiul lui Rafael, Miguel Angel Nadal, este un fost jucător de legendă a rivalei Barcelona, Rafa e fan al madrilenilor de multă vreme, însă în curând ar putea ocupa chiar și cea mai mare funcție în organigrama clubului.
Conform publicației El Confidencial, Perez, care e un mare admirator al liderului ATP, îl descrie ca pe "unul dintre cei mai buni ambasadori din lume ai Realului". În plus, șeful cel mare de pe Santiago Barnabeu susține că, pe viitor, Rafa are ușile deschise la club: "Nadal ar fi un candidat minunat pentru președinția Realului".
Cu toate acestea, una dintre condițiile pentru a deveni președinte al madrilenilor este aceea de a fi membru în club de cel puțin 20 de ani, iar Nadal este membru din 2011. Așadar, abia din 2031, când va avea 45 de ani, liderul ATP poate să candideze la această funcție.
În plus, chiar și Nadal a recunoscut că și-ar dori funcția, iar un amănunt interesant este că a vorbim la persoana I plural despre Real:
"Mi-ar plăcea să fiu președinte la Real Madrid. Clubul are un mare președinte și nu e ceva la care să te poți gândi astăzi. Suntem bine așa cum suntem și nu cred că Real are nevoie de mine, dar nu poți să știi ce se poate întâmpla în viitor", a spus Nadal.
Rafael Nadal este lider în clasamentul ATP și Nadal a strâns o avere de peste 200 de milioane de dolari în toată cariera.
Etichete: real madrid , rafael nadal , florentino perez , presedinte real madrid , nadal real madrid , alegeri real madrid , nadal perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...