Rabiot, la Barcelona pentru o sumă de zece ori mai mică decât cota sa de piață. Totul e ca și făcut
27.12.2018, 15:40Adrien Rabiot poate ajunge la Barcelona mai devreme decât se aștepta toată lumea, iar suma de transfer ar putea fi una infimă. Contractul mijlocașului cu PSG e scadent la finalul sezonului, ceea ce înseamnă că, odată intrat în ultimele 6 luni, el poate semna cu orice echipă, iar PSG îl poate pierde gratis.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Pentru a evita acest lucru, campioana Franței este dispusă să-l cedeze acum, chiar din această iarnă, pentru doar 5 milioane de euro, decât să nu ia nimic pe el la finalul sezonului, timp în care echipa ar continua să-l plătească și nici nu se va putea folosi de el, pentru că jucătorul e scos din lot, din cauza refuzului său repetat de a semna prelungirea înțelegerii.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Rabiot valorează 50 de milioane de euro, de zece ori mai mult decât suma pentru care va fi cedat. Inițial, se dorea ca mijlocașul să ajungă pe Camp Nou abia în vară, dar șeful cel mare de pe Parc des Princes, Al Khelaifi, este dispus să-l lase încă de pe acum să plece în schimbul celor 5 milioane.
Totul pentru că relația dintre mijlocașul francez și PSG este complet ruptă. Directorul sportiv al echipei, Antero Henrique, este cel care va rezolva despărțirea de jucător, după ce Thomas Tuchel l-a scos din lot și, potrivit publicației spaniole As, nici măcar nu-l mai primește în vestiar. În plus, clubul trebuie să "rezolve" această problemă cât mai repede posibil, pentru că ei consideră că jucătorul este acum o sursă de conflict în vestiar.
Dacă nu vor mai exista alte impedimente, Rabiot ar putea fi inclus în lotul Barcelonei încă din ianuarie.
Suma imensă primită de Rabiot de la Barcelona
Din moment ce va ajunge pe o sumă infimă pe Camp Nou, Barcelona își va permite să-i plătească un salariu imens lui Rabiot: 10 milioane de euro, plus aceeași sumă la semnarea contractului, drept bonus. În plus, tot 10 milioane de euro va va încasa și mama sa, care îi este impresar.
- Adrien Rabiot a jucat doar la PSG, cu excepţia unei jumătăţi de an în care a fost împrumutat la Toulouse, în 2013
- 30 iunie 2019 este data la care expiră contractul lui Rabiot cu PSG
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Rabiot, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
- 14 meciuri în campionat și două goluri are Rabiot pentru PSG în acest sezon
- 23 de ani are Rabiot
- 10 milioane de euro pe an va fi salariul lui Rabiot la Barcelona
- 10 milioane de euro va primi Rabiot la semnătură
- 10 milioane de euro va primi mama lui Rabiot, care îi este și impresar
Etichete: transferuri barcelona , adrien rabiot , rabiot barcelona , rabiot psg , salariu rabiot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...