Procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Neymar şi Rosell
23.11.2016, 15:31Procuratura spaniolă a solicitat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru brazilianul Neymar, vizavi de rolul jucat în cazul de corupţie din jurul transferului său de la FC Santos la FC Barcelona în 2013.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pentru fostul preşedinte catalan Sandro Rosell, în mandatul căruia a avut loc transferul, procurorii au cerut o pedeapsă de cinci ani închisoare şi o amendă de 8,4 milioane euro pentru club, în timp ce actualul preşedinte Josep Maria Bartomeu a scăpat de acuzaţii.
Cazul a ajuns în instanţă după ce un grup de investiţii brazilian (DIS), care deţinea 40% din drepturile de transfer ale lui Neymar, a făcut o plângere în justiţia spaniolă pe motiv că i-au revenit mai puţini bani decât procentul cuvenit din suma reală. Din cauza acestui transfer, preşedintele Rosell a fost nevoit să demisioneze în 2014. DIS, care a primit 6,8 milioane de euro din cele 17,1 milioane virate lui FC Santos, estimează că Neymar şi FC Barcelona s-au înţeles pentru a ascunde valoarea reală a transferului şi a-i vira astfel mai puţini bani.
Clubul catalan a ajuns la o înţelegere cu procurorii în luna iunie şi a acceptat să plătească suma de 5,5 milioane euro pentru a evita un proces de evaziune a taxelor fiscale din transferul lui Neymar. Judecătorul a clasat cazul în luna iunie, dar procurorul şef a redeschis procesul în luna septembrie.
Barca anunţase că transferul jucătorului a costat 57,1 milioane de euro. Potrivit justiţiei spaniole, el a costat în realitate cel puţin 83,3 milioane. Neymar este de asemenea anchetat în Brazilia de fraudă fiscală în legătură cu transferul său.
Agerpres
Etichete: neymar , rosell , inchisoare , procurori , doi ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...