Probleme și mai mari la Barcelona! Un căpitan e obligat să se opereze și stă pe bară patru luni
articol scris de Digi Sport01.12.2021, 15:38
Sergi Roberto (29 de ani) de la FC Barcelona, va suferi o operaţie la coapsa dreaptă în zilele următoare, la o clinică din Turku (Finlanda), a precizat clubul catalan, citat de AFP.
Conform unui comunicat, Sergi Roberto va fi operat de chirurgul Lasse Lempainen, sub supravegherea serviciilor medicale ale clubului Barcelona.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Probleme și mai mari la Barcelona! Un căpitan e obligat să se opereze și stă pe bară patru luni
Presa catalană estimează indisponibilitatea internaţionalului spaniol la circa patru luni, până în aprilie 2022. Sergi Roberto, unul dintre cei patru căpitani ai Barcelonei, a disputat în acest sezon 12 meciuri pentru clubul său, 9 în La Liga şi 3 în Liga Campionilor, şi a marcat două goluri.
Iniţial, mijlocaşul a suferit o întindere la muşchiul femural la finele lunii octombrie. El a reluat apoi antrenamentele, dar a fost victima unei recidive.
Anul trecut, Sergi Roberto a ratat 37 de meciuri din cauza mai multor accidentări, iar înaintea acestui sezon, în vară, a fost absent două săptămâni, din cauza unei accidentări la coaste.
Pe lângă Roberto, Barcelona mai are patru accidentați: Sergio Aguero a fost diagonisticat cu aritmie caridacă, Martin Braithwaite este accidentat la genunchi, Pedri are probleme musculare, iar Ansu Fati s-a accidentat la coapsă.
Agerpres
Atletico Madrid vrea să îl transfere gratis pe Sergi Roberto de la Barcelona
Contractul milocașului central cu Barcelona expiră la finalul sezonului actual și se pare că acesta s-a decis deja să părăsească echipa pentru care a jucat toată cariera sa. Potrivit site-ului Fichajes, specializat în transferuri, Atletico Madrid ar fi interesată de serviciile sale.
Internaționalul spaniol poate semna începând din ianuarie un precontract cu formația condusă de Diego Simeone, urmând apoi să ajungă gratis pe Wanda Metropolitano în vară. Este varianta cea mai probabilă în acest moment, întrucât sunt șanse mici ca Roberto să mai ajungă la un acord cu clubul catalan, așa cum anunța recent și impresarul său.
Astfel, Roberto ar fi al treilea fotbalist care pleacă de la Barcelona direct la rivala din campionat în ultimul timp. după ce Luis Suarez și Antoine Griezmann au făcut și ei acest lucru.
Etichete: barcelona , sergi roberto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...