Primele două mutări făcute de Real Madrid, imediat după instalarea lui Ancelotti. Anunț oficial
articol scris de Digi Sport03.06.2021, 18:01
Carlo Ancelotti a fost prezentat oficial la Real Madrid, după plecarea lui Zinedine Zidane, iar antrenorul italian a stabilit deja o strategie de transferuri pentru această vară.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Odegaard și Ceballos revin la Real Madrid
As a scris astăzi că Ancelotti poate schimba viitorul a șapte jucători aflați într-o situație dificilă, iar printre aceștia se află mijlocașii Dani Ceballos și Martin Odegaard, care au fost împrumutați în ultimele două sezoane, respectiv șase luni, la Arsenal.
Clubul londonez a anunțat, tot astăzi, că Ceballos și Odegaard vor reveni la Real Madrid din sezonul următor, împrumutul celor doi expirând. În luna februarie, presa din Anglia scria că antrenorul Mikel Arteta și-ar fi dorit ca aceștia să fie transferați definitiv de Arsenal, însă mutările nu s-au mai concretizat.
Odegaard a plecat de la Real Madrid în această iarnă, nemulțumit că Zinedine Zidane îi acorda foarte puține minute. Mijlocașul ofensiv norvegian a strâns 20 de meciuri la Arsenal, reușind două goluri și două pase decisive.
Ceballos, transferat de Real Madrid în 2017, de la Betis, pentru 16,5 milioane de euro, a fost cedat de spanioli la Arsenal, în iulie 2019. Aici, mijlocașul central a strâns 77 de meciuri, înregistrând două goluri și cinci pase decisive.
Pe lângă Ceballos și Odegaard, Arsenal a anunțat că s-a mai despărțit de David Luiz, Leoine Maier și Mat Ryan.
Carlo Ancelotti, prezentat oficial la Real Madrid
Italianul Carlo Ancelotti, care a preluat pentru a doua oară echipa Real Madrid, a promis că va readuce fotbalul spectacol, aşa cum s-a întâmplat în primul său mandat (2013-2015), transmite Reuters.
''Voi cere acelaşi lucru ca ultima oară. Vreau să jucăm bine, să jucăm cu mai multă intensitate, cu o organizare mai bună şi să jucăm un fotbal spectaculos, pentru că asta cer istoria lui Real Madrid şi suporterii'', a declarat antrenorul italian într-o conferinţă de presă.
Karim Benzema a fost golgheterul madrilenilor cu 30 goluri în toate competiţiile, dar Ancelotti vrea mai mult de la francez şi de la ceilalţi atacanţi: ''Benzema trebuie să înscrie 50 de goluri, nu 30. Vinicius Jr trebuie să înscrie mai mult, toţi trebuie să înscrie mai mult.
Îmi pun multă speranţă în jucători, dar trebuie să încercăm şi să reuşim mai multe goluri de la extreme, mijlocaşi. Nu e vorba doar de transferul unui atacant consacrat care să marcheze 30 de goluri, trebuie să implementăm un sistem şi o mentalitate ofensivă''.
După ce a plecat de la Real Madrid, Ancelotti le-a antrenat pe Bayern Munchen şi Napoli, dar a fost concediat de ambele cluburi şi a acceptat apoi o ofertă de la Everton, cu care a ocupat locul 10 în acest sezon din Premier League.
''Nu mai sunt acelaşi Carlo Ancelotti. Sunt diferit, am în plus şase ani de experienţe, negative şi pozitive. Dar şi experienţele negative te ajută să creşti de asemenea'', a adăugat tehnicianul italian.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , martin odegaard , dani ceballos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...