Primele declarații ale lui Jules Kounde, după ce a semnat cu FC Barcelona
articol scris de Digi Sport28.07.2022, 22:18
Jules Kounde (23 de ani) a fost prezentat oficial de FC Barcelona drept noul fundaș al echipei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Barcelona va plăti 50 de milioane de euro în schimbul fundașului central, plus alte 10 sub formă de bonusuri de performanță. Astfel, Kounde a devenit cel mai scump fotbalist vândut vreodată de Sevilla.
Declarațiile lui Jules Kounde, după ce a semnat cu FC Barcelona
Jules Kounde a spus după ce a semnat cu FC Barcelona că un factor importat în realizarea transferului său pe Camp Nou a fost reprezentat de discuțiile pe care le-a purtat cu antrenorul Xavi Hernandez.
”Domnul Xavi este un motiv pentru care am ajuns aici. Am vorbit cu el de mai multe ori și am fost foarte impresionat de discursul lui. Conversațiile au fost foarte fluide și cred că vedem fotbalul la fel. Sper să fac cât mai mult pentru a avea cât mai multe minute posibile. Mă potrivesc bine cu echipa.
Sunt un fotbalist dinamic, cu multă energie, și cu o bună capacitate de a lua mingea și de a fi foarte agresiv. Mai presus de toate, sunt un fotbalist care lasă totul pe teren.
Vreau să câștig totul. Am obiective, desigur, dar nu îmi pun limite. Voi asculta pentru a învăța și voi da tot ce am mai bun”, a declarat Jules Kounde, potrivit Mundo Deportivo.
Cine este Jules Kounde, ultimul transfer făcut de Barcelona
Kounde și-a început cariera în țara sa natală, la juniorii lui Bordeaux. În 2019, după doi ani în tricoul echipei mari, francezul a făcut pasul către La Liga, la Sevilla. Andaluzii au plătit 25 de milioane în schimbul său.
Evoluțiile lui Kounde din tricoul Sevillei sau al naționalei Franței l-au adus în atenția marilor cluburi ale Europei. Vara trecută, Sevilla a refuzat mai multe oferte de la Chelsea, lucru care l-a enervat la culme pe francez.
În cele din urmă, Kounde a reușit să facă pasul către un grand european, mutare pe care a așteptat-o întreg sezonul precedent.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Jules Kounde, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: fc barcelona , sevilla , transfer fc barcelona , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...