Președintele La Liga, reacție vehementă după ce Federico Valverde l-a bătut pe Alex Baena
articol scris de Digi Sport11.04.2023, 18:10
Federico Valverde (24 de ani) l-a lovit cu pumnul în figură pe Alex Baena (21 de ani) după meciul pierdut de Real Madrid în fața lui Villarreal, scor 2-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totul ar fi început la precedenta întâlnire dintre Real Madrid și Villarreal, după mai multe cuvinte jignitoare ale lui Baena la adresa lui Valverde, iar conflictul ar fi culminat în parcarea de pe Santiago Bernabeu.
Javier Tebas, despre scandalul dintre Valverde și Baena: ”Este un act regretabil!”
Valverde s-ar fi năpustit asupra lui Baena, după ce, în urmă cu câteva luni, jucătorul lui Villarreal i-ar fi spus: ”Plângi, acum că nu se va mai naște copilul vostru”.
Javier Tebas a fost întrebat recent despre incidentul în care au fost implicați Valverde și Baena. Președintele La Liga crede că gestul fotbalistului lui Real Madrid este inadmisibil, chiar dacă Baena l-ar fi provocat.
Totodată, Tebas a explicat că acest incident a ajuns pe masa Comisiei Antiviolență din La Liga, astfel că pentru jucătorul lui Real Madrid ar putea apărea sancțiuni.
”Cazul a ajuns în atenția Comisiei Antiviolență și vom aștepta. Este o agresiune care s-a produs pe un stadion al unei echipe din La Liga. Cred că o posibilă provocare este un factor atenuant, dar nu justifică ceea ce s-a întâmplat. Este un act reprobabil”, a spus Javier Tebas, conform Mundo Deportivo.
Ce spune Alex Baena după incidentul cu Federico Valverde
"Sâmbătă am fost atacat de un coleg la finalul meciului cu Real Madrid. După eveniment, au apărut niște lucruri neadevărate din partea anturajului său, în care eram acuzat că am spus niște lucruri teribile. De atunci, evident, nu au existat dovezi împotriva mea. O situația urâtă a fost folosită pentru a justifica violența.
Există minciuni care dor mai mult decât niște lovituri. Suferința provocată familiei mele este nejustificată și nu poate fi ștearsă. Amenințări, insulte și chiar și mesaje private în care li se dorea moartea.
Ieri am raportat totul poliției. O să lăsăm justiția să-și facă treaba. Acum obiectivul meu este să mă concentrez pe profesia mea și să-mi ajut clubul", a spus Alex Baena, citat de AS.com.
Etichete: real madrid , villarreal , valverde , bataie , baena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...