Presa de la Madrid, la picioarele lui Neymar! În trecut rivalul Realului, starul lui PSG a devenit erou
21.08.2017, 10:11Al doilea meci al lui Neymar la PSG a fost unul pentru istorie, iar mulţi sunt de părere că ultimul său gol va candida la reuşita anului 2017. Inclusiv presa de la Madrid, în trecut destul de reţinută în raport cu fostul jucător catalan din motive lesne de înţeles, nu a contenit cu laudele la adresa brazilianului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Când PSG a plătit clauza de reziliere a lui Neymar, cifrată la 222 de milioane de euro, mulţi s-au întrebat dacă nu s-a ajuns prea departe în fotbal în privinţa preţurilor de transferuri. Răspunsul a fost dat de brazilian aseară: cu siguranţă nu. Starul vicecampioanei Franţei a fost de neoprit, evoluând parcă într-o lume doar a lui. A făcut braziliana peste adversari, a oferit două pase decisive, a obţinut un penalty, dar, mai important, a înscris de două ori.
Ultima dintre reuşite a fost una specială, driblându-şi adversarii cu o nonşalanţă incredibilă. Presa din întreaga lume a salutat prestaţia de excepţie a lui Neymar, dar poate cei mai generoşi în laude au fost ziariştii de la publicaţiile de casă ale Realului. În trecut marele rival al grupării blanco, fotbalistul este acum gratulat cu epitete.
"Monstruozitatea de gol a lui Neymar: 5 driblinguri în careu", titrează As, care apoi notează despre seara magică a fostului star al Barcelonei: "Un meci pe care nu îl va uita niciodată. Nici el, dar nici Parisul. A luat mingea şi a făcut ce a vrut cu adversarii înainte să o trimită în poartă".
Vezi mai jos imaginile cu golul de excepţie al lui Neymar
Etichete: neymar , neymar psg , neymar presa real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...