Pogba i-a fost propus Barcelonei! Decizia lui Bartomeu, după prima discuţie cu englezii
03.01.2019, 09:54Barcelona a încercat în vară transferul lui Pogba, însă oficialii lui United nici nu au vrut să audă. Ed Woodward i-a transmis lui Bartomeu, preşedintele Barcelonei, că mai degrabă "diavolii" renunţă la Mourinho, în ciuda compensaţiilor financiare uriaşe pe care trebuie să le plătească.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Catalanii au căutat în vară asiduu un mijlocaş central şi până la urmă au reuşit să îl aducă pe Vidal, o afacere excelentă, judecând după cum a început să se integreze chilianul. Dar până să ajungă la această variantă, pe tapet a fost posibilitatea de a-l înregimenta pe Pogba.
Între francez şi Mourinho relaţia se deteriorase deja, iar Mino Raiola l-a propus pe fotbalist pe Camp Nou. Imediat, preşedintele Barcelonei a fost încântat de idee, dar a înţeles repede că mutarea nu are şanse de reuşită.
"Când Pogba a înţeles că nu se mai simte confortabil sub comanda lui Mourinho, agentul său a încercat să îl transfere de la United. Mino Raiola l-a propus pe jucător Barcelonei, dar, pe lângă efortul financiar imens pe care catalanii trebuiau să îl facă, mutarea a căzut dintr-un motiv simplu. Ed Woodward a dat un răspuns cât se poate de clar: Paul e perla "coroanei" şi nu va fi vândut de patroni. Oficialii Barcelonei au fost informaţi că mai degrabă pleacă Mourinho decât Pogba. Bartomeu a înţeles imediat că Pogba e pentru United ce e Messi pentru Barcelona şi a întrerupt orice posibilă negociere", notează Mundo Deportivo.
După plecarea lui Mourinho, Pogba pur şi simplu a explodat. A avut patru goluri şi patru assisturi în primele trei meciuri ale lui United, aseară, cu Newcastle, ratând cu poarta goală posibilitatea de a-şi îmbunătăţi şi mai mult cifrele.
Etichete: paul pogba , pogba , transfer pogba , pogba barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...