"Perla" Borussiei a refuzat-o pe Barcelona, dar vrea să joace la un moment dat pe Camp Nou
10.10.2016, 20:15Ousmane Dembele este în acest moment unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Europa. Deși are doar 19 ani, Dembele s-a impus repede la Dortmund și a impresionat mai ales în meciul cu Real Madrid (2-2), din grupele UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Transferat de la Rennes în Germania, Dembele a refuzat un transfer la Barcelona, dar le-a promis catalanilor că va juca la un moment dat pe Camp Nou, după cum au aflat jurnaliștii de la Mundo Deportivo. Francezul a ajuns în cele din urmă la Borussia Dortmund, Rennes primind 8 milioane de euro în schimbul lui Dembele.
Ousmane Dembele a preferat să nu se transfere acum la Barcelona, unde a fost dorit mai ales de directorul sportiv Robert Fernandez, conștient fiind că are șanse mici să fie titular într-un lot din care fac parte Messi, Suarez și Neymar.
Un alt star al Borussiei, Pierre-Emerick Aubameyang, visează și el să joace în Primera Division, însă pentru marea rivală a Barcelonei, Real Madrid. "Real este clubul inimii mele și i-am promis bunicului meu că voi juca pentru Madrid într-o bună zi. Este un obiectiv al meu", a spus gabonezul, care a marcat recent chiar împotriva madrilenilor, în UEFA Champions League.
Etichete: dembele barcelona , dembele transfer , dembele dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...