Perez: "Ronaldo îşi va încheia cariera la Real"
04.06.2013, 10:59Cristiano Ronaldo (28 de ani) va rămâne la Real Madrid şi după plecarea lui Jose Mourinho. Deşi în toamna lui 2012 fotbalistul s-a declarat nefericit la gruparea de pe Bernabeu, lucrurile au luat o cu totul altă turnură în finalul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florentino Perez l-a convins pe Ronaldo să rămână la Real, în ciuda ofertelor primite de la Manchester United şi PSG. Mai mult de atât, preşedintele madrilenilor supralicitează şi susţine că starul portughez îşi va încheia cariera pe Bernabeu: "Cred că Ronaldo îşi va încheia cariera la Real Madrid. Şi asta nu e tot. Le promit fanilor că în curând vom câştiga 'la Decima' (a zecea Ligă a Campionilor) împreună cu Cristiano", a declarat Florentino Perez.
"Nu ştiu dacă suporterii sunt preocupaţi de reînnoirea contractului lui Ronaldo. El mai este sub contract cu noi încă doi ani.", a mai spus preşedintele madrilenilor.
Florentino Perez s-a referit apoi şi la situaţia lui Gonzalo Higuain: "Nimeni nu mi-a zis că Higuain pleacă. Clubul nu l-a pus niciodată pe lista de transferuri. Întotdeauna i-am spus că nu vrem să-l vindem. El a spus că vrea să plece, dar nu avem nicio ofertă concretă. Clubul care vrea să-l ia va trebui să-i achite clauza de reziliere", a încheiat Perez. Higuain (25 de ani) mai are contract cu Real Madrid până în vara lui 2016.
Etichete: ronaldo real madrid , cariera ronaldo , ronaldo real madrid contract , ronaldo ramane la real madrid , ronaldo perez real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...