Perez a ieșit public să nege hernia de disc a lui Bale: ”E crud ce i se întâmplă”
15.10.2013, 10:01După ce cotidianul Marca a lansat „bomba” sâmbătă, anunțând că Gareth Bale suferă de hernie de disc, afecțiune ce va necesita o intervenție chirurgicală și care i-ar putea încheia prematur cariera, președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a ținut să ofere public punctul de vedere al clubului „galactic”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„Sunt surprins și, sincer, nu pot să înțeleg știrea asta atât de crudă. Mai ales că nu e adevărată. Eu am aflat după ce am fost sunat și mi s-a povestit ce s-a scris în ziar. Este prima oară când aud de această chestiune. Nu am fost anunțați la vizita medicală a lui Bale că ar avea o problemă care să-i pericliteze cariera. Nu ni se comunică niciodată vreo afecțiune în special, ci ni se transmite doar dacă jucătorul e apt pentru a juca fotbal. Și Gareth Bale este apt”, a declarat Perez, într-un interviu acordat emisiunii „Punto Pelota”.
Gareth Bale e asigurat pentru 91 de milioane de euro
În schimb, președintele clubului blanco nu a negat că galezul ar avea o protuzie la două dintre vertebre. „O protuzie este foarte normală la sportivi, dar de aici până la a vorbi de boli care i-ar periclita cariera e cale lungă”, a mai spus Perez, care a recunoscut și faptul că galezul este asigurat de clubul madrilen pentru 91 de milioane de euro, cât a costat transferul său: „Avem astfel de asigurări pentru aproape toți jucătorii. În general, suma pentru care îi asigurăm este suma pe care o plătim pentru ei. Și în acest moment, Cristiano Ronaldo are o asigurare de 96 de milioane de euro”. Real Madrid cheltuiește lunar 4,5 milioane de euro pentru a plăti polițele de asigurare ale jucătorilor săi.
În final, Perez a dezvăluit că Bale nu este cel mai bine plătit jucător din lotul lui Real Madrid. „Cel mai mare salariu îl are Cristiano. După el, cei doi căpitani: Sergio Ramos și Iker Casillas. Abia apoi urmează Gareth Bale”, a mai spus preșdintele clubului Real Madrid.
Bale s-a antrenat normal ieri, luni, 14 octombrie și Real speră să-l aibă în teren la meciul cu Malaga, din etapa a noua, de pe Santiago Bernabeu, care se va disputa sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
"Bale este liniştit, el speră să poată juca sâmbătă. Toată lumea ştie ce a avut, a fost o problemă la coapsă, din cauza lipsei pregătirii în presezon. Dar acum el este foarte bine, cred că se antrenează normal, cu dorinţa de a juca sâmbătă şi de a demonstra că tot ce s-a spus pe seama lui nu este decât un foc de artificii dezagreabil", a încheiat Perez.
Etichete: real madrid , gareth bale , perez , salariu , florentino perez , presedinte real madrid , dezmintire , 91 de milioane de euro , hernie de disc , asigurare , protuzie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...