Pepe a refuzat ofertele chinezilor și va continua la Real Madrid
13.01.2017, 13:37Fundaşul portughez Pepe îşi va prelungi pentru încă un sezon contractul cu Real Madrid, după ce a refuzat oferte "fabuloase" din China, anunţă cotidianul A Bola. Apărătorul al cărui contract expiră în acest an, a decis să rămână la Real Madrid până în iunie 2018, pentru cinci milioane de euro pe sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A Bola notează că Pepe a decis să renunţe la "ofertele fabuloase" de 20 de milioane de euro pe doi ani, pentru a putea evolua şi la Cupa Mondială din Rusia. Jucătorul crede că plecarea în China i-ar putea compromite prezenţa la competiţia de anul viitor.
Lusitanul nu a jucat în niciunul dintre cele 3 meciuri disputate în 2017 de formația pregătită de Zinedine Zidane. În urma unui control medical efectuat la începutul anului, doctorii au descoperit că Pepe (33 de ani) are o leziune de gradul 2 la gamba stângă.
Perioada de absență nu a fost încă stabilită, dar cu siguranța apărătorul va lipsi și la următorul meci al Realului, cel cu Sevilla din campionat, programat duminică, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Pepe a fost transferat de la FC Porto în vara lui 2007, pentru 30 de milioane de euro și a jucat 327 de meciuri, în care a marcat 14 goluri. Alături de Real, Pepe a cucerit zece trofee: două Ligi ale Campionilor, două titluri, două Cupe şi două Supercupe ale Spaniei, Mondialul cluburilor şi Supercupa Europei.
Etichete: real madrid , pepe real madrid , contract pepe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...