"Parcă suntem roboți. Ți se ordonă ce să faci!" Gareth Bale, despre sacrificiile carierei de fotbalist
21.05.2019, 19:13Gareth Bale este pe picior de plecare de la Real Madrid. Galezul nu se află în planurile de viitor ale lui Zinedine Zidane și are șanse mari să plece de la Real în această vară. Starul galez a acordat un interviu în care a vorbit despre părțile mai puțin plăcute ale meseriei de fotbalist.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Parcă suntem roboţi. În fotbalul de cel mai înalt nivel nu este ca în alte sporturi, precum tenis sau golf, acolo unde sportivii îşi stabilesc singuri programul. La sporturile de echipă ţi se ordonă ce să faci. Te duci acolo unde eşti trimis, te prezinţi la o oră anume, mănânci ce ţi se spune, te întâlneşti cu antrenorul când ţi se spune şi aşa mai departe", a spus Gareth Bale pentru BT Sports.
Gareth Bale: "Nu mai ai propria viață!"
Galezul în vârstă de 29 continuă să vorbească despre "restricțiile" din viața sa.
"Într-un fel, nu mai ai propria viaţă. Nu mai putem să alegem ce vrem şi când vrem. Atunci când eram copii, aveam vise, ne întâlneam cu ceilalţi copii şi ne distram. În momentul când ajungi sus, presiunea devine enormă şi este de multe feluri. Oamenii vorbesc întotdeauna rău despre tine. Se pierd toate valorile copilăriei. Este adevărat că trebuie să faci nişte sacrificii, mai ales că este o carieră scurtă", a mai spus Bale.
Gareth Bale, relație "rece" cu Zinedine Zidane
Zinedine Zidane a oferit o declarație care spune totul despre relația rece pe care o are cu Gareth Bale, cel despre care presa iberică anunță că va pleca în această vară de la Real Madrid.
”Dacă aș fi avut o a patra schimbare la dispoziție, astăzi, nu l-aș fi introdus pe el pe teren. Am contat pe alți jucători în ultimele săptămâni. Toate deciziile sunt luate în interesul echipei. Bale a câștigat multe lucruri alături de echipă, dar noi trăim în prezent și contează viitorul. Nu vom uita ce a făcut în trecut, dar trebuie să trăim ziua de azi”, a spus Zidane, la conferința de presă de după eșecul rușinos cu Betis (0-2).
Ce le-a spus Gareth Bale colegilor, în vestiar
Decizia lui Zidane de a nu-l folosi pe galez în ceea ce ar putea fi ultimul său meci la Real Madrid l-a înfuriat teribil pe galez, care a avut un mesaj clar în vestiar, pentru colegii săi de pe ”Bernabeu”.
"Mai am trei ani de contract cu Real. Dacă vor să plec, trebuie să mă plătească 17 milioane net pe sezon. Dacă nu, rămân aici. Dacă va trebui să joc golf, voi juca", ar fi spus Bale în vestiar.
Galezul în vârstă de 29 de ani se află la Real din 2013, când a fost cumpărat de la Tottenham pentru 100 de milioane de euro.
- 230 de partide a jucat Bale în tricoul Realului, marcând 114 goluri. A câştigat pe Bernabeu patru Ligi ale Campionilor.
Etichete: real madrid , gareth bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...