OFICIAL | O nouă plecare de la Barcelona, după ce Arthur a semnat cu Juventus! Cât încasează clubul
30.06.2020, 15:01Mijlocaşul Marc Cucurella, împrumutat de FC Barcelona în sezonul 2019-2020 la Getafe, a fost transferat definitiv de clubul madrilen, care a activat opţiunea de cumpărare a fotbalistului, în valoare de 10 milioane euro, informează AFP.
"Getafe a activat opţiunea de cumpărare a jucătorului Marc Cucurella şi va plăti 10 milioane euro Barcelonei. Clubul blaugrana va primi 10% din valoarea unui viitor transfer al jucătorului", a anunţat Barca într-un comunicat difuzat marţi.
Trecut pe la echipele de juniori ale lui Espanyol Barcelona şi format apoi la Masia, legendara academie a Barcelonei, Marc Cucurella este unul dintre jucătorii care au contribuit din plin la sezonul foarte bun reuşit de Getafe în acest an, cu un gol şi şase pase decisive, în 31 de meciuri din La Liga, aproape toate ca titular.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cucurella, transferat definitiv de Getafe
Născut la Alella, la câţiva kilometri nord de Barcelona, pe coasta catalană, Cucurella a participat la şapte meciuri din Europa League în acest sezon cu Getafe, fără să marcheze însă.
Mijlocaşul de bandă stângă, în vârstă de 21 ani, a trecut pe la toate selecţionatele de juniori ale Spaniei, având cinci meciuri şi un gol marcat pentru La Rojita, naţionala de tineret a ţării sale, în acest sezon.
Învingătoare cu 2-1 în partida cu Real Sociedad, disputată luni seara, Getafe rămâne în cursa pentru locurile europene, putând să viseze în continuare chiar şi la o calificare în Liga Campionilor.
Agerpres
Etichete: barcelona , getafe , transfer getafe , marc cucurella
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...