OFICIAL | Gareth Bale și-a anunțat plecarea de la Real Madrid: "A fost o onoare"
articol scris de Digi Sport01.06.2022, 12:25
Gareth Bale (33 de ani) este departe de cea mai bună formă a sa și a fost folosit destul de puțin de Carlo Ancelotti în actualul sezon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
OFICIAL | Gareth Bale și-a anunțat plecarea de la Real Madrid: "A fost o onoare"
În cursul zilei de miercuri, Bale a transmis un mesaj important pe rețelele sociale prin care anunță că se desparte de Real Madrid, după nouă ani. Postarea starului galez a fost însoțită și de o scrisoare deschisă, prin intermediul căreia a ținut să îi mulțumească președintelui Florentino Perez, dar și întregului club, pentru oportunitate.
"Scriu acest mesaj pentru ale mulțumi tuturor coechipierilor mei, actuali sau foști, antrenori, cei din staff și fanilor care m-au susținut.
În urmă cu 9 ani am sosit aici ca un tânăr care voia să-și realizeze visul de a juca pentru Real Madrid, să port prestigiosul tricou alb, emblema pe piept, să joc pe Santiago Bernabeu, să câștig titluti și să fiu parte din ce este faimos clubul, să câștige Champions League.
Acum mă pot uita în urmă, reflecta și spune cu sinceritate că visul a devenit realitate, și mult mai mult decât atât. Să fac parte din istoria clubului și să obțin ce am realizat cât am fost la Real Madrid jucător a fost o experiență incredibilă pe care nu o voi uita.
Vreau să-i mulțumesc președintelui Florentino Perez, lui Jose Angel Sanchez și conducerii pentru că mi-a acordat oportunitatea să joc pentru acest club. Împreună am fost capabili să creăm momente care vor rămâne pentru totdeauna în istoria acestui club și în istoria fotbalului.
A fost o onoare. Mulțumesc! Hai, Madrid!" a fost comunicatul oficial emis de Gareth Bale.
Fotbalistul a ajuns în 2013 pe Santiago Bernabeu de la Tottenham, în schimbul a 101 milioane de euro, însă prestațiile acestuia au fost cu mult sub așteptări. Șapte meciuri a jucat Gareth Bale în ultima stagiune pentru Real Madrid, reușind să marcheze un gol.
Gareth Bale a fost refuzat de Atletico Madrid!
Cu un viitor incert la Real Madrid în ultima vreme, Bale ar fi putut ajunge la rivala Atletico, acolo unde a fost propus de către agentul său, anunță Cope. Cu toate acestea însă, gruparea de pe Wanda Metropolitano a luat rapid o decizie în acest sens și l-a refuzat pe fotbalistului "galacticilor", astfel că starul galez va fi nevoit să se reorienteze.
Evoluțiile lui Gareth Bale din ultimii ani au făcut ca acesta să nu mai reprezinte un punct de atracție pentru echipele de top ale Europei. Sosit la Real Madrid în anul 2013, fotbalistul a bifat 258 de apariții pentru madrileni, reușind să marcheze 106 goluri și să ofere 67 de assist-uri, însă cifrele din ultimul an au fost o dezamăgire totală.
Etichete: real madrid , gareth bale , mesaj bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...