O nouă plecare de la Barcelona, după Gundogan. Totul din cauza fair-play-ului financiar
articol scris de Digi Sport22.08.2024, 14:32
Barcelona a început noul sezon din La Liga cu o victorie, scor 2-1, pe terenul celor de la Valencia, sâmbătă, 17 august, într-o partidă ce a putut fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În această perioadă de mercato, catalanii i-au transferat pe Dani Olmo și Nico Paz, în timp ce Sergi Roberto, Marcos Alonso, Oriol Romeu, Sergino Dest, Estanis Pedrola, Marc Guiu, Chadi Riad, Julian Araujo, Vitor Roque și nu în ultimul rând Ilkay Gundogan au plecat de pe Camp Nou.
Hector Fort sau Alex Valle ar putea pleca de pe Camp Nou din cauza regulilor fair-play-ului financiar
Barcelona a fost sancționată în dese rânduri, de către UEFA, pentru nerespectarea regulilor de fair-play financiar.
Conform regulamentelor, "Masa salarială a unui club nu trebuie să depășească, sub nicio formă, 70 la sută din venituri. Niciun fel de derogare nu se poate acorda în caz de depășire a acestui prag".
Astfel, după plecarea lui Ilkay Gundogan (33 de ani), care s-a reîntors la Manchester City, catalanii ar urma să-l cedeze pe unul dintre Hector Fort (18 ani) sau Alex Valle (20 de ani), pentru a nu mai fi sancționați, precizează Barca Universal.
Alex Valle a jucat doar pentru Barca Athletic, echipa secundă a grupării de pe Camp Nou, în timp ce Hector Fort a evoluat doar în 10 partide pentru principala echipă a catalanilor.
- Hector Fort este cotat la 10 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
- Alex Valle este cotat la 2,5 milioane de eurio, potrivit Transfermarkt.
- Hector Fort are contract până în 2026 la Barcelona, în timp ce Alex Valle are contract până în 2025.
Neymar s-a decis: vrea să revină la Barcelona, în 2025
Neymar mai are o singură mare dorință în fotbal: aceea de a juca din nou la Barcelona, echipa unde s-a simțit cel mai bine.
De când a plecat de la PSG la Al-Hilal, decarul Braziliei a avut ghinion de o accidentare gravă, care continuă să îl țină pe tușă de aproape un an.
Superstarul de 32 de ani mai are contract cu arabii până în 2025, iar vara viitoare și-ar dori să revină în culorile blaugrana.
VIDEO rezumat Valencia - Barcelona 1-2
Etichete: barcelona , uefa , fair-play financiar , hector fort , alex valle
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...