O fostă legendă a Barcelonei atacă direct echipa lui Koeman, imediat după El Clasico: ”Nu ar câștiga nici trofeul Purchero!”
articol scris de Digi Sport24.10.2020, 19:27
Real Madrid a învins-o categoric pe Barcelona, scor 3-1, chiar pe Camp Nou, în primul El Clasico fără spectatori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bernd Schuster, declarație dură la adresa Barcelonei
Derby-ul a fost decis în a doua repriză, când Sergio Ramos a transformat un penalty (min. 63), iar Modric (min.90) a desăvârșit victoria, după o acțiune în care l-a driblat pe Neto.
Imediat după joc, Bernd Schuster (60 de ani), fost antrenor la Real Madrid, a criticat dur prestația Barcelonei și modul în care arată echipa lui Koeman.
”Fără cele 40 de goluri ale lui Messi, Barcelona nu va câștiga nici trofeul Purchero (n.r. - un turneu amical care se joacă în fiecare vară la Alcorcon)”, a spus, la Radioestadio, tehnicianul german.
Schuster a pregătit-o pe Real Madrid între 2007 și 2008. Ca jucător, a evoluat pentru ambele mari cluburi ale Spaniei. La Barcelona a jucat între 1980 și 1988, an în care s-a mutat la Real, unde a rămas timp de două sezoane.
Real Madrid e lider, Barcelona abia pe zece în La Liga
În urma victoriei de pe Camp Nou, Real Madrid a revenit pe prima poziție în La Liga. Campioana are 13 puncte, din șase partide disputate.
În schimb, Barcelona a rămas cu șapte puncte, din cinci jocuri, și se află abia pe poziția a zecea a clasamentului.
Rezumat Barcelona vs. Real Madrid 1-3:
Etichete: leo messi , barcelona real , el clasico , bernd schuster
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...