Nico Williams a rupt tăcerea, după ce a fost huiduit de fanii Barcelonei pentru că a ales să rămână la Bilbao
articol scris de Digi Sport01.09.2024, 15:27
Nico Williams (22 de ani) a fost ținta principală din mercato a Barcelonei în această vară, dar spaniolul cu 20 de selecții la națională a rămas, în cele din urmă, la Athletic Bilbao.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul care a jucat un rol important în succesul ”Furiei Roja” de la Campionatul European avea o clauză de reziliere de aproximativ 60 de milioane de euro, pe care echipa din Catalonia era dispusă să o plătească.
Chiar dacă presa spaniola anunța în repetate rânduri că Nico Williams și-a dat acordul pentru a semna cu Barcelona, acest lucru nu s-a întâmplat.
În data de 6 august, jucătorul care aparține echipei din Țara Bascilor a afirmat: ”M-am întors. Abia aștept sezonul următor. Vamos, Atheltic!”.
Nico Williams: ”Am vrut să joc în Europa alături de Bilbao”
În etapa a doua, Nico Williams a jucat împotriva Barcelonei în înfrângerea suferită de Bilbao, scor 1-2, iar acesta a fost huiduit de fanii grupării din Catalonia.
Imediat după eșecul suferit contra celor de la Atletico Madrid, scor 0-1, fotbalistul a vorbit pentru prima oară despre posibilul transfer la vicecampioana Spaniei, care a fost unul dintre subiectele principale ale presei iberice în perioada verii.
”Inima mea e la Bilbao, dar nimeni nu știe ce se va întâmpla în viitor. E foarte bine atunci când echipele mari te doresc, dar mereu am zis că vreau să rămân aici.
Am vrut să joc în Europa alături de Bilbao. Dacă a fost vreun zvon, a fost din partea agentului meu”, a declarat jucătorul grupării din Țara Bascilor.
Un lucru important de menționat este că Athletic Bilbao este calificată în Europa League, iar finala din 2024/2025 din a doua cea mai importantă competiție intercluburi din Europa are loc chiar pe San Mames, stadionul celor de la Athletic Bilbao.
Athletic Bilbao ar vrea să-i mărească salariul lui Nico Williams, care este de cinci milioane de euro net în momentul de față, în cazul în care acesta ar alege să rămână la club.
Mai mult, bascii ar dori să-i crească și clauza de reziliere, care în prezent este de 60 de milioane de euro.
- 70.000.000 de euro este cota de piață a lui Nico Williams, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: barcelona , athletic bilbao , nico williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...