Nici "galacticii" nu scapă de tăierea salariilor. Real Madrid va demara negocierile cu jucătorii
31.03.2020, 22:59La începutul perioadei în care s-a declarat stare de urgenţă în Spania, Florentino Perez i-a promis lui Sergio Ramos că nu se va atinge de salariile galacticilor, dar nici de cele ale angajaţilor, în număr de 800.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Asta şi pentru că şefii Realului sperau că sezonul se va relua destul de curând - optimismul lor nu pare acoperit de realitate. Apoi, în vistierie erau 156 de milioane de euro, iar balanţa dintre datorii şi încasări era excelentă spre deosebire de Barcelona care are de dat cu 217 milioane de euro mai mult faţă de cât ar urma să primească.
Real Madrid are o situaţie financiară mult mai bună decât Barcelona
De aceea, catalanii au fost nevoiţi să ajungă la un acord cu jucătorii pentru reducerea drastică a salariilor. Rivalii sunt în stadiul în care analizează modul în care vor trebui să facă economii. Şomajul tehnic nu este o opţiune, ci ori o înţelegere cu jucătorii, ori aşteaptă un decret guvernamental care va legifera situaţia celor care nu lucrează din cauza pandemiei de coronavirus.
În acest moment bugetul de salarii este de 394 de milioane de euro, iar veniturile de 757 de milioane de euro. Din bugetul de salarii, 283 de milioane sunt doar pentru prima echipă de fotbal, inclusiv staff-ul. De aceea, Real Madrid ar aplica o reducere de 50% a salariilor în cazul în care această criză se va prelungi.
Etichete: buget real madrid , florentino perez , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...