Neymar şi-a prelungit contractul cu Barça. Al doilea cel mai bine plătit jucător al catalanilor
25.02.2016, 23:48Neymar a semnat un nou contract cu Barcelona. Noua înţelegere a brazilianului cu gruparea "blaugrana" este valabilă până în 2021. Conform ESPN, fostul atacant al lui Santos a devenit al doilea cel mai bine plătit jucător al catalanilor, după Lionel Messi, cel care are un salariu de 21 de milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform sursei citate, contractul a fost semnat în luna decembrie a anului trecut, atunci când Barcelona participa la Campionatul Mondial al Cluburilor, în Japonia, dar anunţul a fost special întârziat, pentru a trece peste problemele legate de transferul lui pe Camp Nou.
Noua înţelegere va începe din această vară şi se va întinde pe durata a cinci ani, faţă de precedenta, care expira în 2018. De la venirea la Barcelona, Neymar a fost unul dintre cei mai buni jucători şi a terminat pe locul 3 cursa pentru "Balonul de Aur" din 2015, după Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.
Căpitanul de 24 de ani al Braziliei care a contribuit la tripla catalană din 2015 a ajuns în La Liga, în 2013, pentru 57,1 milioane de euro, dar investigaţiile din Spania anunţă că suma cheltuită de campioana Europei pentru el a fost una mult mai mare (83,3 milioane de euro).
23 de goluri şi 21 de pase decisive a adunat Neymar în cele 33 de meciuri disputate în toate competiţiile acestui sezon, în tricoul Barcelonei.
Etichete: barcelona , messi , neymar , contract neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...