Neymar e uriaş: se uită de sus la Messi şi Ronaldo. La 23 de ani, cei doi aveau mult mai puţine goluri marcate
10.11.2015, 13:35În absenţa lui Messi, Neymar este de neoprit în tricoul Barcelonei. Atacantul brazilian e favorit la finala pentru "Balonul de Aur", spanioli susţinând că va termina pe locul secund, înaintea lui Ronaldo, iar cifrele sunt de partea lui: la 23 de ani, Messi sau Ronaldo nu marcaseră atât de multe goluri ca fotbalistul originar din Sao Paulo.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Neymar a devenit, cu fiecare lună petrecută în Catalunya, un fotbalist complet şi, mai important, extrem de matur. În ultima lună şi jumătate el a fost motorul echipei lui Luis Enrique, reuşind 10 goluri şi 6 pase decisive în toate competiţiile.
Ceea ce surprinde, însă, este faptul că Neymar are cifre mai bune decât aveau, la vârsta lui, cei doi fotbalişti care au dominat autoritar ultimul deceniu din fotbal. La 23 de ani, Messi şi Ronaldo marcaseră sensibil mai puţine goluri, cu menţiunea că aceştia au evoluat mereu la cel mai înalt nivel. Neymar are avantajul că a jucat timp de 4 ani la Santos, unde a întâlnit adversari mai slabi, însă cifrele sale la Barcelona şi la naţionala Braziliei nu pot fi puse sub semnul întrebării (are 42 de goluri în 69 de partide pentru gruparea blaugrana şi 46 de reuşite în 67 de selecţii pentru selecao).
Cifrele celor trei mari jucători, la 23 de ani
Neymar: 317 partide, 183 de goluri. Medie: 0,57 goluri/meci
Messi, la 23 de ani: 268 partide, 150 goluri. Medie: 0,55 goluri/meci
Ronaldo, la 23 de ani: 327 partide, 118 goluri. Medie: 0,35 goluri/meci
Etichete: neymar , neymar vs messi , neymar vs ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...