Nasser Al-Khelaifi a vorbit pentru prima oară de subiectul "Neymar". Ce a spus omul cu banii de la PSG
01.08.2017, 20:41Nasser Al-Khelaifi, cel care ia deciziile capitale la PSG, a vorbit în premieră de subiectul "Neymar". Astăzi, se speculează că starul brazilian s-ar fi întâlnit cu el în Dubai, transferul fiind pe ultima sută de metri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Extrem de discret, preşedintele formaţiei din Hexagon a refuzat să intre într-o discuţie foarte lungă despre mutare. El s-a mărginit să afirme că e incorect să vorbească despre fotbaliştii altor grupări, însă a lăsat de înţeles că şi-l doreşte enorm pe sud-american.
"Nu vreau să vorbesc despre acest subiect acum. Sper să am ocazia să discut despre lucruri concrete. Nu pot să dau procente, nu ştiu în ce măsură el va fi jucătorul nostru. Neymar este un star de talie mondială, dar în acest moment el este jucătorul Barcelonei. Să semnezi cu un asemenea fotbalist este dificil, dar în egală măsură te ajută din punct de vedere al brandului şi al reputaţiei", a spus Nasser Al-Khelaifi la Medi 1 TV, citat de sport.es.
Motivul pentru care Neymar a mers azi la Dubai e unul simplu: el a semnat un contract cu Qatar Sports Investment, prin care va deveni ambasador al Cupei Mondiale din 2022. Acest lucru îi va aduce în conturi 300 de milioane de euro. Presa internaţională speculează că aceasta este doar o strategie prin care PSG încearcă să dribleze fair-play-ul financiar. Concret, cu banii primiţi, Neymar ar urma să-şi achite clauza de reziliere de 222 de milioane de euro, pentru ca apoi să semneze cu vicecampioana Franţei din postura de jucător liber. Presa internaţională a scris intens azi despre posibilitatea ca mâine mutarea să fie anunţată oficial.
Etichete: neymar , neymar psg , psg neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...