Motivul pentru care Mourinho nu a semnat cu nimeni vara aceasta. Echipa dorită de portughez are deja antrenor
26.08.2019, 14:10Jose Mourinho (56 de ani) nu a preluat nicio echipă în această vară, după ce a rămas liber de contract, în urma despărţirii de Manchester United. Deşi a avut oferte concrete, tehnicianul portughez le-a refuzat pe toate, deoarece doreşte să preia Real Madrid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ziarul spaniol AS anunţă că Mourinho ar monitoriza situaţia de la Real Madrid, şi aşteaptă ca postul de antrenor să se elibereze. Tehnicianul galacticilor este Zinedine Zidane, dar acesta are deja mai multe probleme cu conducerea madrilenă.
Francezul este supărat că patronul echipei, Florentino Perez, i-a promis că îl va cumpăra pe Paul Pogba, dar nu s-a ţinut apoi de promisiune. Aceasta ar fi fost una dintre condiţiile pentru care Zidane a acceptat să se întoarcă pe banca galacticilor.
În condiţiile în care Real Madrid deja a avut un pre-sezon foarte slab, iar în ultimul meci din campionat au făcut doar egal cu cei de la Valladolid, Mourinho rămâne vigilent în privinţa situaţiei de la Madrid, în timp ce lucrează ca analist pentru televiziunea Sky Sports.
Mourinho a plâns la un interviu, deoarece îi lipseşte fotbalul
Jose Mourinho a oferit un interviu foarte emoționant, în care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Antrenorul portughez a mărturisit că îi lipsește foarte mult fotbalul, după mai multe luni în care nu a mai antrenat nicio echipă.
"Mă bucuram pur și simplu. În momentul în care am ajuns în fotbalul profesionist, atunci a avut loc click-ul acela. Acum, e ceva serios, e serios și a fost întotdeauna așa. Iar acum m-am oprit și în loc să mă bucur, chiar nu pot să fiu fericit, îmi lipsește", a spus Jose Mourinho, vizibil emoționat.
Portughezul a semnat cu Sky Sports și va lucra ca analist sportiv. Tehnicianul nu mai antrenează de opt luni, iar asta este cea mai lungă perioadă în care Mourinho nu a profesat, după ce a părăsit-o pe Chelsea în septembrie 2007 și a semnat cu Inter Milano în iunie 2008.
Etichete: real madrid , mourinho , zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...