”Monchi”, și pe lista lui Florentino Perez. Motivele demisiei oficialului de la Sevilla
31.05.2016, 10:25După demisia surprinzătoare de la Sevilla, directorul sportiv Ramon Rodriguez Verdejo, cunoscut publicului larg drept ”Monchi”, a devenit principala țintă a granzilor Europei. Fostul portar al Sevillei este pe lista de priorități a două super echipe: Manchester United și Real Madrid. Jose Mourinho și-l dorește foarte mult pe Old Trafford pe cel poreclit ”Lupul din Sevilla”, dar are concurență serioasă din partea lui Real Madrid, echipă pe care ”Monchi” a refuzat-o de nenumărate ori în trecut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De altfel, fostul director sportiv al Sevillei este, probabil, singurul om care a spus ”Nu” atât Barcelonei, cât și lui Real Madrid. Și nu o dată. ”Când le explicam motivele pentru care nu vreau să plec, mă priveau de parcă eram extraterestru. Puteți să-i spuneți demagogie, dar motivele mele sunt simple: sunt acolo unde vreau să fiu. Mereu m-au tentat cu bani mulți și cu posibilitatea de a munci într-un club mai mare, dar - vedeți dumneavoastră - pentru mine niciun club nu e mai mare decât Sevilla”. Doar patru luni au trecut de la interviul în care ”Monchi” declara lucrurile de mai sus.
Atât Mourinho, cât și Florentino Perez, trebuie să-și schimbe felul de a gestiona cluburile de fotbal dacă și-l doresc pe fostul oficial andaluz. ”Monchi” a refuzat de fiecare dată ”granzii” pentru că nu i se oferea autonomie 100% în transferurile de jucători. Mundo Deportivo susține că Real Madrid are prima șansă, cu atât mai mult cu cât negocierile dintre Perez și ”Monchi” par să fi început încă de acum câteva săptămâni, chiar înainte de finala Europa League, câștigată de Sevilla în fața lui Liverpool.
Până una-alta, dincolo de viitoarea sa destinație, Radio Sevilla a dezvăluit motivele pentru care Verdejo a plecat de la clubul andaluz. ”Consiliul de Administrație al Sevillei a respins planul direcțiunii sportive pe acest an, în care se propunea un salt calitativ în Champions League, după trei sezoane consecutive ca învingători în Europa League”. ”Monchi” dorea să ducă formația andaluză la nivelul următor, de aceea a propus transferuri de jucători mai buni și mai scumpi ca anii precedenți. Printre țintele lui ”Monchi” pentru Sevilla se aflau Dennis Praet (Anderlecht), Wissam Ben Yedder (Toulouse) și Lucas Perez (Deportivo).
Etichete: real madrid , transfer , manchester united , sevilla , florentino perez , director sportiv , monchi , motivele demisiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...