"Mișcările" continuă la Real Madrid. Courtois și Keylor Navas au primit vestea direct de la conducere
03.05.2019, 20:01Răsturnare de situație în cazul lui Thibaut Courtois. Potrivit publicației spaniole As, portarul lui Real Madrid a fost anunțat de conducere că nu se va renunța la el, deși Zinedine Zidane le-ar fi cerut oficialilor să-l vândă.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Problema este că, în acest caz, cel care va trebui să "sară din schemă" ar fi Keylor Navas, cu toate că, odată cu revenirea lui Zidane pe banca madrilenilor, șansele pe care costaricanul le-a primit au crescut. Cei doi portari au fost informați despre această situație.
În cadrul conducerii există însă îngrijorări cu privire la nivelul arătat de Courtois în acest sezon, când belgianul a făcut unele greșeli importante, însă în cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că belgianul reprezintă prezentul și viitorul din poarta echipei. Astfel, oficialii au decis să-i transmită personal încrederea avută în el, tocmai pentru a-l încuraja și a-l face să revină la nivelul pe care l-a arătat în sezonul trecut, mai ales la Cupa Mondială din Rusia.
Courtois a fost anunțat că rămâne la Real Madrid
Așadar, rămânerea lui Courtois înseamnă plecarea lui Keylor Navas, iar Premier League ar fi varianta cea mai probabilă, după zvonurile care au circulat pe tot parcursul acestui sezon. Impresarii lui au început deja "săpăturile", cu toate că jucătorului nu-i convine situația și dorește să apere mai mult.
Zidane a precizat, misterios, în urmă cu câteva săptămâni, că "sezonul viitor nu va fi nicio discuție despre cine va fi titular în poarta lui Real Madrid".
Plecarea lui Navas nu este însă singura din tabăra lui Real. La vară, revoluția va fi una amplă pe Bernabeu, iar printre cei vizați să fie disponibilizați sunt Isco, Gareth Bale, Modric și Varane.
- Thibaut Courtois a fost cumpărat de Real Madrid de la Chelsea, în august 2018, pentru 35 de milioane de euro. Belgianul de 26 de ani nu a dat randamentul așteptat. A jucat 33 de meciuri, timp în care a încasat nu mai puțin de 43 de goluri.
- Keylor Navas joacă la Real Madrid din august 2014, adus de la Levante pentru 10 minioane de euro. În acest sezon, costaricanul de 32 de ani a jucat în 19 meciuri oficiale și a primit 19 goluri.
Etichete: real madrid , zinedine zidane , transferuri real madrid , thibaut courtois , keylor navas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...