Messi vrea mărire de salariu, după ce CR7 a devenit cel mai bine plătit jucător
17.09.2013, 09:24La nici două zile de când Cristiano Ronaldo a semnat un nou contract cu Real Madrid, până în 2018, devenind cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu anual de 17 milioane de euro net, Leo Messi cere și el renegocierea salariului său cu Barcelona.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Starul echipei catalane cere clubului blaugrana un salariu cel puțin egal cu al lusitanului de la Real Madrid. Considerat cel mai bun fotbalist al lumii, cu patru Baloane de Aur la activ, argentinianul vrea o leafă mai mare - în prezent câștigă 13 milioane de euro -, deși știe că aceasta i se va mări automat, în cazul îndeplinirii obiectivelor sportive, conform unei clauze din angajamentul său cu Barcelona. Potrivit acesteia, toate bonusurile câștigate pe parcursul unui sezon devin parte a contractului în sezonul următor.
Potrivit cotidianului AS, Messi vrea acum să devină cel puțin la fel de bine plătit ca rivalul său de la Real, deși Barcelona neagă cererea argentinianului.
Messi deține 100% din drepturile de imagine, CR7 doar 40%
Messi deține 100% din drepturile sale de imagine, ceea ce înseamnă că tot ce câștigă din publicitate îi revine exclusiv lui, în timp ce Cristiano Ronaldo deține doar 40% din aceste drepturi, restul de 60% fiind ale clubului (40%) și ale impresarului său, Jorge Mendes (20%).
În opt ani, de când este la Barcelona, Messi și-a renegociat de șase ori contractul, ultima oară chiar în luna februarie a acestui an. Decarul blaugrana câștigă în prezent, din contractul cu Barca și drepturile de imagine, 35 de milioane de euro anual.
Etichete: real madrid , barcelona , leo messi , cristiano ronaldo , salariu , cr7 , marire de salariu , drepturi de imagine , 13 milioane de euro , argentinianul , decarul catalanilor , formatia blaugrana , crestere de salariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...