Video Messi, Suarez și Griezmann au retrogradat-o pe rivala Espanyol, după 27 de ani! Tripleta MSG, letală în fața porții
09.07.2020, 12:57Barcelona a câștigat derby-ul cu Espanyol, disputat aseară, pe Camp Nou, scor 1-0, iar oaspeții au retrogradat după 27 de ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
A fost un moment negru pentru Espanyol, care a rămas fără șanse matematice de salvare chiar în urma unui meci cu mare rivală. Sezonul 1992/1993 a fost ultimul petrecut de clubul catalan în liga secundă.
Totuși, există și vești bune pentru Espanyol. De fiecare dată când a retrogradat, clubul a avut nevoie de un singur sezon pentru a se întoarce în elita fotbalului spaniol, scrie Sport.
VIDEO Messi, Suarez și Griezmann au retrogradat-o pe rivala Espanyol
Unicul gol al partidei a venit în minutul 56, la scurt timp după ce ambele echipe au avut câte un jucător eliminat - Ansu Fati, respectiv Pol Lozano.
La faza golului a participat tripleta MSG, care nu s-a regăsit de foarte multe ori pe teren în acest sezon. Antoine Griezmann a primit în careu de la Jordi Alba, francezul a trimis cu călcâiul pentru Lionel Messi, însă șutul argentinianului a fost respins de un apărător. Totuși, balonul a ricoșat la Luis Suarez, iar uruguayanul a ajuns la 15 reușite în acest sezon din La Liga.
Espanyol, echipă care, în sezonul trecut, termina pe locul 7 și evolua în Europa League, se află acum pe ultimul loc în La Liga, cu patru etape rămase și fără șanse matematice de salvare.
De partea cealaltă, Barcelona nu poate avea multe motive de bucurie, în ciuda victoriei din derby. Trupa lui Quique Setien s-a apropiat la un punct în spatele liderului Real Madrid, care are un meci mai puțin disputat, astfel că obținerea titlului pare o misiune foarte dificilă pentru catalani.
Etichete: barcelona , luis suarez , espanyol , lionel messi , antoine griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...